Omul transparent

Zi ploioasă de vară. Tunetele şi fulgerele se întrec în spectacol. Norii se războiesc.
La un moment dat, fac pace.
Ajungând în staţia de autobuz, omul nostru simte că îl jenează ceva în talpă. Se sprijină de stâlpul ce poartă în vârf plăcuţa cu numele staţiei şi numerele autobuzelor care circulă pe acolo. Dint-o dată, un val de căldură i-a străbătut tot corpul. Însă a aşteptat până şi-a revenit, până a prins putere, şi a pornit spre locul de muncă.

Toată lumea îl privea mirată. La început a fost mândru de asta, apoi a început să fie iritat, ca în final să devină ruşinat. Se privea în toate geamurile clădirilor pe lângă care trecea. Se admira în geamurile autoturismelor parcate. Era el!... Normal. Cel care plecase de acasă.
- Azi e supărat, iritat, nu e în apele lui, se auzi în spatele lui.
„Oare de unde ştiu asta? Cum îmi pot citi gândurile?” se întreba omul nostru.

A intrat în birou. Încearcă să se adune, să înceapă munca.
Colegii îl ţintuiau cu privirea. Au scos carnetele şi încercau să noteze ceva, dar privirile lor descriau dezamagirea.

Ce se întâmplase de fapt?

Devenise transparent. Stâlpul înmagazinase electicitate de la fulgere, şi prin atingerea cu acesta, se preschimbase într-un om transparent. Avea doar contur. Însă în oglindă, transparenţa nu era sesizabilă şi nici el nu avea capacitatea de a observa.
Ideile geniale străluceau şi circulau prin artere şi vene. Oamenii din jur voiau să le noteze, însă marea lor viteză nu permitea să fie descifrate. Ajungeau la creier, şi căpătau o altă formă, mărime, culoare. Se materializau. Prindeau viaţă. Se conturau. În forma finală erau viu colorate, forme perfecte, fără colţuri. Erau fine, fără asperităţi, jucăuşe.
Emisfera stangă se ocupa de ideile concrete, matematice. Se vedea cum neuronii făceau şedinţe. Dimineaţa pentru adunări şi scăderi, după amiaza pentru înmulţiri şi împărţiri. Pe seară, era program de biologie, fizică şi chimie. (Toate acestea au fost analizate cu multă atenţie de către colegii omului transparent).
Emisfera dreaptă, răspunde de partea creativă: artă, literatură, limbi străine. Colegii de birou ai omului transparent au văzut neuronii pictând cele mai frumoase peisaje, scriind cele mai intresante opere literare.
Inima omului transparent conţinea mult bine. Era de o culoare roz închis, frumoasă. Erau acolo arhivate, toate faptele bune făcute de om.
Plămânii erau fericiţi că nu au fost afumaţi cu fum de tabac.
Elementele figurate ale sângelui sunt aşa bine organizate. Îşi ştie fiecare sarcina şi o îndeplineşte temeinic, fără să crâcnească.

Au trecut aşa 2 săptămâni. Colegii şi-au însuşit lecţiile de anatomie, psihologie şi de viaţă, privind transparenţa colegului.

Într-o zi, l-au întrebat:
- Ce ţi s-a întâmplat de te-ai transparentizat? Oricum eşti un om uşor de citit. Emoţiile îţi sunt imediat întipărite pe chip. Dar acum... s-a întrecut măsura pot spune, comenta o colega.
- Nu înţeleg despre ce vorbeşti.
- Eşti transparent. Vedem tot ce este în tine.
- Ciudat. Eu nu văd. Dar ştiu că nimic nu este întâmplător. Problema e că sunt transparent pentru cei care au nevoie să înveţe ceva privind „în interiorul meu”, ceva mult mai profund.

A doua zi, omul şi-a revenit la normal.

Privind transparenţa oamenilor, trebuie să ne analizăm şi să ne perfecţionăm. Fiecare dintre noi este transparent la un moment dat în viaţă.

Un comentariu:

  1. Transparenţa ne umanizează. Ne dezvăluie în faţa celor ce vor să ne ajute.

    RăspundețiȘtergere