Ce sa mai credem?


Dacă eşti în necunoştinţă de cauză mai bine taci, şi nu învăţa pe altul ceea ce nu este corect/adevărat. Sunt surprins să aud, în zilele noastre, de la unii „învăţaţi” lucruri false despre existenţa Lui Dumnezeu. Trebuie să ne fie clar că lumea aceasta trecătoare este materială, tangibilă, însă viaţa de apoi va fi veşnică şi se va desfăşura într-o lume imaterială.
Este extrem de adevărată expresia că există printre noi tineri bătrâni şi bătrâni tineri. Adică există acele persoane care încă din copilărie deţin Harul înţelepciunii, cunosc foarte bine tainele credinţei dar există şi bătrâni care în acest domeniu au rămas copii, cărora le lipseşte cu desăvârşire cunoştinţa de Dumnezeu. Iar dintre aceştia se găsesc câte unii care, deşi nu cunosc învăţătura creştină, spun cu glas tare că nu există Dumnezeu, asta pentru că nu vor să se supună Stăpânului adevărat. Ei se cred dumnezei, sunt mândri exact ca şi diavolul şi se vor duce în locul pregătit acestuia. Dar noi suntem nişte dumnezei mai mici, noi suntem dumnezei creaţi de Dumnezeu, Care este necreat şi am fost puşi stăpânitori peste întreaga lume văzută. Noi suntem legătura dintre Dumnezeu şi creaţie. Printre creştini mai sunt mulţi alţii care cred cu adevărat în Dumnezeu, însă aceştia sunt mai limitaţi în cunoaştere şi rămân cu învăţătura primită la grădiniţă şi spun aceştia că există viaţă după moarte, că există Rai şi Iad, că Raiul ar fi plin de râuri cu lapte şi miere, cu tot felul de flori şi altele asemenea şi este pregătit celor care cred în Dumnezeu şi ascultă de poruncile Lui, iar Iadul, spun ei, este acel loc întunecat cu foc şi cazane de smoală pregătit diavolilor şi celor ce iau urmat sfaturile pe lumea aceasta.
Aceasta nu este o credinţă neapărat rătăcită, ci o credinţă naivă. Ei bine treaba nu stă tocmai aşa. Trebuie să uităm de cazane de smoală de foc de râuri cu lapte şi miere. Dacă lumea viitoare este una nematerială, ce să caute toate acestea acolo? Iată cum se poate explica totuşi în cuvinte Raiul şi Iadul. Raiul este acea bucurie de vieţuire în preajma Lui Dumnezeu, a sfinţilor şi îngerilor Săi, ceea ce e de nedescris, locul unde vom face lucrurile pentru care am fost creaţi, îi vom aduce slavă Lui Dumnezeu, iar Iadul este acea tristeţe de a fi departe de Creator, durere de nedescris iarăşi. Sufletul nostru sau conştiinţa cum îi spun unii se va bucura de unul dintre aceste locuri. Credinţa noastră nu ne opreşte să studiem ci din contră ne îndeamnă la aceasta pentru a ajunge la cunoştinţa adevărată, Dumnezeu nu se opune progresului tehnic,nu, ci se opune utilizării neraţionale a lucrurilor descoperite. Toate virtuţile nu le-a lăsat Dumnezeu la întâmplare, toate se leagă între ele şi nu poate exista una fără de cealaltă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu