COCIUM

Titlu: COCIUM
Autor: CRISTIAN LISANDRU
Articol: Parcă ai fi Cocium, aşa tragi din ţigară... Vorba umbla de multă vreme prin sat, iar muierile îşi apostrofau în acest fel bărbaţii fumători pe care îi surprindeau cu luleaua în gură, în loc să trebăluiască prin curte. Cocium - sau nea Cocium, aşa cum îi spuneau ăi mai mici, care nu erau de-un leat cu el - fumase aproape toată viaţa, de se miraseră unii şi aruncaseră într-o doară presupunerea că venise pe lume cu ţigara-n gură... Aiurea! După cum povestea soru-sa Lisaveta în serile lungi de iarnă în care stătea la taină cu alte muieri, frati-su pusese „iarba dracului" în gură pe la vreo unşpce ani, dar de atunci şi până la deces nu o mai luase dintre buze. Fuma cu nesaţ, trăgea în piept peste-un sfert din ţigară şi apoi lăsa fumul să iasă pe nas în şuvoaie lungi, fuma de-a dracului ce e viaţa asta, aşa cum se exprima chiar el atunci când îi mai striga câte unul care trecea pe uliţă iar fumezi, bă, Cociume, o să te-ngroape mahoarca de viu! Până să-l bage ţigările în pământ, îşi băgase el băieţii în groapă, că plecaseră amândoi cu o căruţă, ca să taie lemne din pădure şi dăduse un şofer beat peste ei. Praf îi făcuse. Cocium fumase patru pachete de ţigări unul după altul şi îl înjurase pe Dumnezeu fiindcă judeci cu curu', Doamne... De atunci nici nu mai trecuse pe la biserică, iar popa Pafnutie ridica o cruce în aer şi îl afurisea când îl vedea cu ţigara în gură. Buruiana dracului e în sufletul şi în inima ta, Cociume... Mai vino pe la biserică, mai bea şi tu apă sfinţită... Cocium ridica din umeri şi îi dădea cu tifla. Lasă, bă, popo, că fumez pe banii mei. Vezi că ofteaza Leana după perdele... Zvonul că popa Pafnutie poftea la carne de vădană în nopţile de vineri spre sâmbătă îl amuza teribil pe Cocium şi nu pierdea nicio ocazie să-l arate cu degetul pe Pafnutie. După un timp, îi murise şi nevasta, a ros cancerul din ea cum roade iepurele morcovul, zicea cui avea timp să îl asculte şi aprindea ţigara... Cocium fumase şi mai abitir, parcă dorind să o ajungă repede din urmă... Când cu inundaţiile, i-a luat apa casa şi s-a aciuat pe la un văr, într-un şopron în care bătea vântul şi ploua prin tavan. Fuma şi se gândea la ale lui... S-a-mbolnăvit şi a murit de la răceala aia, dar lumea zicea că de la ţigări. Ceruse o ţigară pe patul de moarte şi când se stinsese ţigara se stinsese şi el, cu chiştocul între buze. Popa Pafnutie i-a ţinut slujba de înmormântare pe o ploaie câinească, iar apoi s-a oprit în drum la Leana, ca să bea o ţuică şi să mânânce raţă pe varză... Un hâtru al satului a lăsat un pachet de ţigări pe mormânt şi a scris cu cretă pe cruce: Cocium...