DECALOGUL TRIST

"Mama natura este o catea!" 

Acest lucru ni-l zice noua Murphy si ii dau perfecta dreptate. Decalogul, de la aparitie si pana in prezent a ramas doar un deziderat. De aceea va spun cu toata convingerea  ca situatia este la fel de trista ca si atunci cand Moise s-a ostenit sa coboare cu tablele de legi de muntele Sinai. Cum ar fi  aratat astazi omenirea daca oamenii ar fi respectat peste veacuri, toate cele zece porunci? Fara sare evident si foarte trista, traind intr-o armonie si o buna stare gretoasa, fara bancuri - inafara celor cu prosti, evident, fara stiri proaste la televiziune si presa, fara conflicte, fara barfe, fara clasa politica, fara interlopi, fara politie, armata si securitate. Nici nu mai doresc sa continui pentru ca ajung in comunism.  Asa ca situatia este trista pentru ca decalogul nu este respectat si este inca in vigoare si s-ar transforma intr-una la fel de trista daca nu ar mai fi necesar.

Vazute si Nevazute

Hai acum sa vedem, macar de curiozitate, cata rezonanta are decalogul in constiinta voastra. Cate din cele zece porunci stiti sa reproduceti imediat? Mai mult de cinci? Ei, daca reusiti sa va amintiti macar sapte dintre ele, inseamna ca sunteti omeni morali. Sa scoatem din discutie primele patru porunci care reglementeaza relatia cu nevazutul, cu divinul si sa ne uitam putin in poruncile lumesti. Fac aici o paranteza, caci decalogul ne ofera o informatie absolut senzationala. Daca din zece porunci, patru sunt dedicate lumii care nu se vede, inseamna ca omul antic isi lua deciziile si actiona in viata cotidiana, in proportie de cca.60% ancorat in realitatea palpabila, vazuta, iar in proportie de 40%, era pendinte de cea nevazuta. Si-acum sa revenim la legi. Cu exceptia lui "sa nu preacurvesti" care este mai toleranta decat celelalte noua porunci, restul mi se par prea drastic formulate si in consecinta si foarte greu de tinut. De aceea, in vechime, omenirea  nu s-a omoarat deloc cu tinerea lor si nu se prapadeste dupa ele nici astazi. Daca formularea legilor ar fi fost mai permisiva, cu siguranta ar fi avut o mai mare sansa de reusita. Cum ar fi sunat de exemplu "sa nu prea minti" sau "sa nu prea furi"?( nu vi se pare ca formulate astfel, poruncile parca s-ar adresa in exclusivitate poporului roman?:))

Incearca "sa-l iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti!" 

Indemnul biblic: "iubeste-l pe aproapele tau ca pe tine insuti", a venit prin Isus la un moment in care a fost nevoie de o astfel de lege care sa reglementeze un anume tip de conduita izvorata dintr-un egoism exagerat. Iubirea este sau nu este, pentru ca nu poti accesa la comanda un sentiment. Nu poti porunci cuiva: "acum iubeste!" si "acum uraste!". Sentimentul, ca sa fie viu, trebuie sa se nasca din ceva, sa aiba o cauza naturala, nu una imaginara, autoimpusa... caci aceea nu mai este iubire, este o silnicie, o mascarada. Asa ca, intre un sentiment real, natural si unul intentional, impus, se va casca intotdeauna o prapastie. De aceea nici nu ne iese noua prea bine chestiunea cu iubirea de aproapele iar legea naturala a Talionului functioneaza in continuare fara cusur. Orice lege vine sa indrepte sau sa opreasca un fenomen si sa-l aseze pe alte baze. Legea presupune un anumit tip de "impunere", este imperativa, dar tocmai acest lucru deranjeaza, pentru ca instinctual, omul se iubeste doar pe sine iar instinctul lui trece foarte rar mai departe de familia lui. Asa era si atunci, in vremurile vechi si asa este si astazi. Iubirea de aproapele ramane in continuare un deziderat, o tendinta si nici macar in viitor nu va reprezenta o realitate generala. Unii reusesc sa-si iubeasca aproapele. Altii se straduiesc. Celor mai multi, din pacate, nu le  pasa si isi indreapta afectul catre caini, pisici sau alte animale. In conditiile actuale, eu unul nu as mai impune in mod dogmatic iubirea de aproapele, pentru ca daca aruncam o privire inapoi peste umar istoriei, vedem limpede ca dogma nu a avut succes, si-atunci, mai degraba i-as invita pe oameni macar sa incerce.

Si totusi... iubirea

Fata de cele ce am exprimat mai inainte sunt convins ca spiritualistii vor avea alta opinie si sunt indreptatiti sa o aibe. Cand vorbim de vibratii comune, joase, lucrurile arata ca mai sus. Altfel insa se pune problema iubirii aproapelui cand se ridica nivelul vibratiilor. Mai departe nu doresc sa mai dezvolt chestiunea pentru ca m-as impotmoli in ea, dar o voi invita pe buna mea prietena si colega noastra, Cristiana Antonovici, daca va avea ragazul si disponibilitatea, sa-si exprime opinia printr-un articol. Cand va voi ea. Daca accepta, atentie, nu ratati acel articol! :) Ce zici Cristiana? :)