E Bolton. Michael Bolton!

De o bună bucată de vreme încoace ascult muzică lentă, relaxantă care îmi gâdilă timpanul lovit zilnic de sunete din ce în ce mai brutale, de zgomote, de urlete... Muzica îmi induce o stare de bine, parcă pot să visez mai frumos pe portiv, să gândesc mai liber, să sper mai mult. Mi-am creat şi un playlist cu muzică de suflet pentru MP3 player-ul deţinut pe persoană fizică. Din el nu lipsesc artişti ca Richard Marx, Lara Fabian, Bryan Adams, Celine Dion sau Michael Bolton. Ei sunt muzicienii pe ale căror superbe melodii unii oameni au conceput copii, alţii s-au îndrăgostit iremediabil, alţii au dansat un blues de neuitat, alţii şi-au adus aminte că viaţa e minunată. N-ai cum să uiţi nişte versuri superbe şi nişte voci care te fac să tremuri de la prima notă până la refrenul final.
Michael Bolton, artist superconsacrat, e în topul preferinţelor mele de câteva luni bune încoace. Timbrul ăla deosebit, puţin răguşit, a înnebunit sute de mii de femei de pe întreg mapamondul şi l-a făcut să devină unul dintre marii artişti ai lumii. Probabil că mulţi au uitat că Michael Bolton încă există, că mai cântă şi adoră să-i facă pe cei din jur fericiţi prin muzica lui de şi pentru suflet. Eu nu pot să-mi permit să dau uitării o voce care mă linişteşte seară de seară fără să-mi ceară nimic în schimb. N-am cum să fac asta.
Ca atare, trebuie să vă spun că marele artist şi-a lansat cel mai recent album în urmă cu vreo 3 luni, pe 21 septembrie 2009, în Marea Britanie. Albumul se numeşte (cum altfel mai sugestiv?) "One World, One Love". În traducere liberă, i-aş zice "O Lume, O Iubire". Ce alt titlu mai frumos putea găsi Michael pentru albumul său? Probabil că niciun altul. E mult prea frumos acesta ca să încercăm noi, ăştia ce suntem capabili "doar" să ascultăm bijuteriile marca Bolton, să găsim un alt nume pe care l-am putea da albumului.
O parte dintre melodii am reuşit să le ascult, mi se par de-o sensibilitate rar întâlnită în muzica turbată parcă a zilelor noastre şi chiar îţi transmit un mesaj, o stare anume. E de ajuns doar să le asculţi şi să nu faci nimic altceva. Primul single pe care Michael îl promovează de pe noul album se numeşte "Just One Love". "One World, One Love" conţine colaborări cu Lady Gaga şi Ne-Yo, printre alţii. Acum vreau să împărtăşesc şi cu voi, cititorii acestui blog, câteva dintre noile piese semnate Michael Bolton! Mă înclin, maestre! Ce părere aveţi despre melodiile de pe noul album pe care le puteţi asculta mai jos?

MĂ MAI GĂSIŢI PE BLOG-UL MEU PERSONAL: EXERCIŢIU DE ATITUDINE

















2 comentarii: