EPIGRAME DE SEZON

I

De pe străzi pe trotuar,
Din maşină în maşină,
Iarna - mare painoar,
Primăvara - o piscină!

II

Ne cuprinse, tată, gerul!
Şi o ceaţă - să o tai!
Mi-am zis eu: "Caloriferul!"
"Uf! Ce cald eşti!" - el. "Mai stai!"

III

Am maşină, am şi lanţuri,
Cauciuc de iarnă gros
Şi capotă - mii de ţurţuri.
Sus - nămeţii! Iar eu - jos!

IV

S-a topit zăpada! Vai!
În mocirlă o să stai!
Şi-o să-ţi intre apa-n casă!
Nu e iarnă mai frumoasă!

V

Ce plăcută este iarna
Prin zăpadă când înoţi!
Şi când gâtul sau piciorul
Rupt ţi-l trag de pe sub roţi!

VI

Iarna asta sunt bogat!
Mi-a ajuns zăpada-n pat!
Peste-un timp când s-o topi
Mare pescar eu voi fi!

VII

Ne-am rugat să ningă tare
Chiar din zori pân' pe-nserat
Pentru că vrem cu ardoare
S-avem un oraş curat!

VIII

Oameni de zăpadă mii
Stau pe stradă aruncaţi.
Ce e drept - sunt cocoşaţi
Şi au oglinzi argintii.

IX

Ura! Bate soarele!
Se-ncălzesc trotuarele!
Ca ciupercile la ploaie
Ies frumoasele gunoaie!

Un comentariu: