:: Taina Sfantului Botez

Titlu: Taina Sfantului Botez
Autor:: Veniamin Ilie
Articol: Fiecare creştin ortodox trebuie să fie botezat, pentru că, zice Domnul nostru Iisus Hristos: „dacă nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia Lui Dumnezeu" (Ioan. III, 5). Când pentru prima oară a rostit Domnul acest cuvânt, toţi erau plini de uimire. Nu li se părea ceva firesc o a doua naştere. Unii îşi închipuiau că va trebui să se renască pentru a putea intra în Împărăţia Lui Dumnezeu. Mântuitorul nu se referea la o a doua naştere trupească, ci se referea la înoirea trupului şi a sufletului, adică la Sfântul Botez.
Taina Botezului, prin afundare şi scoatere din apă, reprezintă naşterea din „apă şi din Duh". Botezul cu care boteza Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul, nu are niciun fel de legătură cu Botezul pe care-l săvârşeşte Biserica Ortodoxă după ce Mântuitorul a prediact şi a întemeiat-o pe Ea.
Într-un alt înţeles, Botezul reprezintă moartea cu Hristos, când Domnul a apus pe Cruce, în Vinerea răstignirii, şi totodată reprezintă învierea şi mergerea la Împărăţia Lui Dumnezeu, împreună cu Hristos, prin scoaterea din apă.
Încă din primele veacuri şi până astăzi, preoţii şi episcopii au săvârşit Sfântul Botez conform poruncii Mântuitorului, în care zice: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" (Matei, XXVIII, 19). Înainte de vremea când s-a botezat Domnul, Sfântul Ioan Botezătorul, ca un înaintemergător ce era, îi boteza pe cei ce veneau la râul Iordan şi îşi mărturiseau păcatele lor. Acesta era botez doar prin apă şi prin pocăinţă. Dar, prin pogorârea Domnului la botezul lui Ioan, s-a pogorât şi Sfântul Duh peste această Taină. Imediat după Învierea Domnului, când toate valorile Botezului au fost date, fiecare creştin pentru a putea să poarte acest Sfât şi sfinţitor nume, şi pentru a se face părtaş al Împărăţiei Cereşti, trebuia să i se săvârşească Sfântul Botez, după porunca Domnului.
Sunt unii care, deşi se consideră creştini, nu săvârşesc Botezul copiilor, ci doar celor care depăşesc vârsta de 30 de ani. Aces lucru este total împotriva învăţăturii Bisericii Ortodoxe. Acest lucru este un pericol inevitabil în faţa morţii, pentru că mulţi dintre prunci mor imediat după naştere, iar dintre cei ce se includ între vârsta de un an şi de 30 de ani, de asemenea moartea le este neştiută şi vremea ei necunoscută. Fără îndoială Botezul trebuie săvârşit şi pruncilor, şi copiilor, şi celor în etate mai mare. După cum Sfinţii Apostoli au botezat copii (Faptele Apostolilor: X, 44; I Corinteni: I, 16). Se săvârşeşte Botezul şi pruncilor, pentru ca nu cumva aceştia, fiind în prag de moarte, să nu meargă din lumea aceasta şi să fie număraţi la Judecata de apoi printre neamurile păgâneşti şi care nu au primit Sfântul Botez. În această privinţă, Sfântul Irineu, care a primit credinţa Creştină de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, ne învaţă: „Pentru că El a venit să-i mântuiască pe toţi prin Sine – când spun toţi,mă refer la toţi care prin El s-au născut din nou în Dumnezeu – prunci şi copii, tineri şi oameni în vârstă. De aceea, a trecut El Însuşi prin fiecare vârstă, devenind un prunc pentru prunci, pentru a-i sfinţi astfel pe prunci; un copil pentru copii, pentru a-i sfinţi pe cei care sunt de această vârstă, făcându-se pentru ei un exemplu de evlavie, de dreptate şi de ascultare" (Sfântul Irineu 130 – 202). Acest Sfânt Apostolesc Părinte ne lămureşte destul de bine în ceea ce priveşte vârsta indiferentă la care se săvârşeşte Botezul. În cazul pruncilor, mărturisirea de credinţă o face naşul, care este garant pentru a-l învăţa pe prunc, la vremea cuvenită, Învăţătura Sfintei Evanghelii, şi a-l determina cu dragoste să păzească Creştineasca şi mântuitoarea Credinţă dreaptă...
Continuarea pe: http://veniaminilie.wordpress.com/articole-2/eclesiologia/

2 comentarii:

  1. Linkul catre blogul tau a fost facut invalid,intrucat articolul este duplicat si neoriginal pe 100 Ro.Vezi regulamentul aici.
    Duplicatul articolului este :
    http://veniaminilie.wordpress.com/2010/01/18/taina-sfantului-botez/

    RăspundețiȘtergere