:: Tara lui Raian Impaiat zis si Papula Voda

Titlu: Tara lui Raian Impaiat zis si Papula Voda
Autor:: http://simioncristian.wordpress.com/2010/06/07/tara-lui-raian-impaiat-zis-si-papula-voda/
Poza:
Articol: A fost odată ca niciodată, că daca n-ar fi ecaconomia încă ar dudui, pe la sfârşitul anilor câteva mii şi 8, când Hamerica-Tărâmul făgăduinţei şi al Tuturor posibilităţilor imposibile era zguduită de prăbuşirea cămătarilor mai marilor caoboaice autohtoane Lehman Brothers-Sisters, un împăiat roomân Raian cel Chior, pe numele lui de fată. Raian cârmuia marele Imperiu Roomân din castelul său de la Cucureşti, aflat în văzduh ancorat pe un nor din abur de whiskey. În vremea aceea de mari încercări pentru toate triburile guguloiului pământean, la Cucureşti veselia era în toi şi atingea note de dezmăţ.

Marele Sfat de Taină al Împăiatului Raian cel Chior se bucura nevoie mare de creşterea viseteriei, creştere bazată pe consumul sănătos de abureli tribalo-ecaconomice. Nici vorbă de recesiune ca la popoarele învecinate… Această euforie etnobotanică a continuat accelerat şi în anii câteva mii şi 9 si câteva mii şi 10. Împăiatului mai sus amintit nici prin cap şi nici prin dos (avea momente când gândea cu dosul) nu i-a trecut să se gândească în acele minunate vremi, măcar o secundă, la vreun plan serios antirecesiune.

Oc cel Mic, bufonul, rândaşul, paharnicul şi cititorul în stele al împăiatului, conducea Marele Sfat de Taină cu mâna de fier a ţiitoarei împăiatului, distinsa Halena Urdă, cea bălaie ca o bucată de soare în plină noapte polară. Ei doi au aruncat în stânga şi-n dreapta cu zeci şi sute de milioane de eurolei. Nimeni, nici măcar ultimul pălmaş penisar al imperiului roş-galbin-albastru, nu a reacţionat (cu viteza egală cu distanţa supra timp)!!! Dar cui să-i pese? Doar sunt banii din visteria Sfatului…

În schimb, în aceeaşi perioadă de sfârşit al anilor câteva mii şi 8, mediul privată din imperiu (cel neconectat la afaceri clientelare ale Luminăţiei Sale Raian cel Chior, Halena Urdă si Oc cel Mic) se comportă total diferit. Aşa e şi firesc…În joc erau banii unui sistem privată care s-a obişnuit să stea pe propriile picioare frumos pedichiurate. Oamenii din privată au pus la punct strategii coerente pentru a se proteja de unda seismului fifinanciar care urma să lovească şi Roomânia. Au redus drastic cheltuielile prăvăliilor lor, au dat afară trântorii şi lichelele şi au renunţat la clienţii rău-aproape-de loc-platnici.

Sfârşitul episodului pilot.

Visitor Ip: 86.35.6.50

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu