Salut FASCIST ???

Salut FASCIST? Radu Stefan pe urmele lui Di Canio!

autor: FrontPress 08.04.2012
Fotbalistul Radu Ştefan, de 26 de ani, a stârnit sâmbătă un scandal în Italia, fiind fotografiat salutând suporterii clubului Lazio, cunoscuţi pentru vederile politice naţionaliste, cu braţul drept ridicat. Aceleaşi probleme le-a avut şi legendarul lazial Paolo Di Canio în urmă cu câţiva ani.
“Printre atâtea gesturi de bucurie, a fost fotografiat şi salutul fundaşului Ştefan Radu către Curva Nord. Românul i-a salutat pe tifosi cu braţul ridicat, într-un fel de salut roman”, scrie agenţia italiană Ansa după meciul de campionat câştigat de Lazio contra celor de la Napoli cu scor de 3 la 1.
“Unele organe de presă au publicat fotografia fotbalistului Ştefan Radu, luată sâmbătă după bucuria victoriei echipei Lazio în meciul cu Napoli, atribuindu-i fapte ce fac apologia fascismului. Fotografia a fost luată dintr-un film ce reproduce cu exactitate mişcarea jucătorului, care se îndrepta spre tribună pentru a sărbători succesul cu fanii şi nu are legătură cu niciun alt gest. De altfel, faptul că jucătorul este tânăr, provine dintr-o ţară din Europa de Est şi nu este familiarizat cu mediul politic şi cultural italian ar fi trebuit să determine pe orice observator atent să ofere şi să comenteze corect ceea ce prezintă cititorului.
Lazio a disputat un meci excepţional pentru a-i aduce un omagiu lui Giorgio Chinaglia şi pentru a fi alături de tânărul Mirko într-un moment delicat al vieţii lui: jucătorii şi-au demonstrat mândria de a aparţine acestui club, istoriei sale şi şi-au manifestat apropierea de suporteri într-o demonstraţie de spirit şi participare care constituie un exemplu pentru întreg fotbalul italian. A încerca să se murdărească o zi de mare valoare etică şi sportivă cu aceste mistificări vulgare constituie o ofensă adusă tuturor fanilor, aşa cum este şi dezinformarea voluntară cu scopul de a perturba drumul echipei Lazio în faza finală a campionatului. Clubul îşi rezervă orice acţiune pentru a-şi proteja patrimoniul”, se arată într-un comunicat al oficialilor laziali.
În 2006, căpitanul de atunci al formaţiei Lazio Roma, Paolo Di Canio, a fost suspendat pentru un meci şi amendat cu 10.000 euro, în urma salutului cu braţul drept ridicat de la meciul cu Livorno, echipă susţinută de suporteri cu vederi comuniste declarate. Pentru un salut asemănător, Di Canio, în vârstă de 37 ani, fusese suspendat o etapă şi în urma partidei Lazio – Juventus Torino. Deasemenea, atacantul italian a fost amendat cu 10.000 euro în martie 2005, pentru un gest similar, după o partidă cu rivalii de la AS Roma. Sursa: FrontPress.ro 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu