Copil model


invitatie


Sunteţi poftiţi la botezul unui blog nou născut, cu muci la nas, la http://petrudumitriu.wordpress.com. Puteţi intra încăltaţi! Bebe blog e simpatic, blând si zâmbeşte binevoitor. Nu-i place singur şi vrea să-i vorbiţi. Frumos. Dar nu intraţi toţi o dată!

Libertatea contemporanilor


Libertatea contemporanilor

autor: FrontPress 30.09.2012
Conform teoriilor lui Gaetano Mosca despre clasa politică și despre putere, toate formele de Stat tind spre ceea ce astăzi este cunoscut ca autoritarism. În toate formele de Stat se observă tendința de justificare a puterii în virtutea unei oarecare alegeri ereditare sau elective. Ultima formă de legitimare din partea puterii este fără nici un dubiu cea mai eficientă: cel mai bun mod pentru a comanda poporul și/sau masele este să îi faci pe cei conduși să creadă că ei comandă!
Societatea contemporană pare să ne demonstreze ceea ce părintele contractului social, Rousseau, afirma despre sclavie: nu există supunere mai perfectă decât aceia în care este jucată cartea libertății aparente, căci astfel până și voința este supusă. Omul contemporan, crede a fi liber și nu realizează rolul său de pion anonim în cadrul unui joc mai mare teleghidat, nu realizează rolul său de instrument pasiv în mâinile oligarhiilor. Această impresionantă “realizare” se datorează terorismului ideologic propagat de mass-media, metodă care îi distruge omului capacitatea de a gândi. În urma acestui proces de o eficiență înspăimântătoare, omul “gândește” că posedă o opinie proprie, dar de fapt, el exprimă opinia celor care au avut și au influență asupra modului său de a vedea realitatea.
Filosoful francez Foucault ne învață că adevărata față a puterii stă într-un exercițiu continuu, realizat prin intermediul unor aparate impersonale – birocrație, armată, școală, știință, mijloace tehnice – prin care suntem costrânși în mod incoștient și continuu să fim, să gândim și să acționăm într-un anumit fel. Rolul individului, cetățeanului, este cel de spectator, dimensiunea participativă care l-ar transforma în protagonist fiind doar un vis. Individul nu este decât un element pasiv în interiorul masei care trebuie să fie dirijată, făcut să creadă că are rol decizional și pus să accepte variante și decizii cu convingerea că acționează autonom. În realitate individul este dirijat de un adevărat bombardament de stimuli și sugestii impuse de alții. Edward Louis Bernays încă din 1928 accentua importanța unei manipulări inteligente a opiniilor și obiceiurilor maselor, pentru o mai buna funcționare a unei societăți democratice. Conform lui Bernays rezultatul este acela de a oferi maselor idei stereotip, sub pretenția autonomiei intelectuale ascunzându-se de fapt un deliberat proiect de orientare a imaginarului și gândirii colective; ceea ce noi știm, sau credem că știm, ne face să acceptăm realitatea în mod acritic.
Dorința de a fi liber se mișcă în mod paralel cu exigența de afirmare a propriei personalități. Dar ținând cont de faptul că afirmarea propriei personalități poate fi realizată posedând un minim de inteligență, în mod natural esența liberatății nu este percepută de toți; concluzia este că puțini sunt cei care pot pretinde a fi liberi: eliberarea de idei preconcepute, de ignoranță, de mediocritate, de indiferență, căci libertate înseamnă a gândi, a căuta, acționa, a compara, și nu a accepta fără a pune întrebări ceea ce alții îți oferă drept realitate.
În zilele noastre televiziunea în special și media în general “ajuta” omul să fie liber, să descopere, să pună întrebările juste; întrebări de genul: ce se va purta anul acesta?, ce cluburi/discoteci pot fi frecventate în seara aceasta?, unde mergem mâine să facem shopping?, oare x-ulescu are amantă?, oare respectivul actor de film (actorii de teatru nu au căutare) este vegetarian sau nu?, rețin atenția opiniei publice, distrag atenția de la lucrurile cu adevărat importante. Știrile despre lumea mondenă sunt cele promovate de media, astfel încât pentru un individ oarecare să fie mai important dacă știe în care scandal sexual a fost implicat un oarecare politician decât dacă află informații despre averea personală a respectivului politician sau dacă afla opinia aceluiași politician în legatură cu Tratatul de la Lisabona. Cei ce lucrează în media ar putea argumenta fluxul ridicat al știrilor despre lumea mondenă si a transmisiunilor de prost gust, precizând că oamenii asta cer, iar ei nu fac decât să ofere ceea ce se cere. Exact ca în economie, piața cere iar producătorii oferă. Dar ceea ce trebuie știut este că exact ca și în economie, cererea poate fi influențată, astfel încât profitul producătorilor să fie mai ridicat; iar producatorii/deținătorii de trusturi media sunt implicați până peste cap în politică, deci profitul lor este dublu. Concubinajului dintre putere şi organismele creatoare de informaţie, adică între sistemul democratic şi mass-media pervertește conceptul de libertate, libertatea contemporanilor nefiind altceva decât o iluzie.
Un alt aspect contemporan care se confundă cu libertatea este consumismul. Libertatea de astăzi este înainte de toate libertatea de a poseda. Aceasta nu are nici o legatua cu “a fi” ci cu “a avea”. Omul este considerat liber în măsura în care este proprietar. Condiționat încă din copilărie să asocieze posesia de mărfuri cu libertatea, omul contemporan a ajuns să se identifice cu marfa, ajungând la rândul lui o marfă. Prin intermediul reclamelor publicitare “homo sapiens” din zilele noastre este “convins” să cumpere mai mult decât ar avea nevoie în speranța că va fi fericit, în speranța viitorului idilic proiectat de artizanii ideologiei profitului.
Dacă a fi liber înseamnă doar a munci pentru a consuma și “a gândi” la comanda atunci nu există nici o diferență între societatea așa-zis democratică și cel mai teribil totalitarism. Atunci când o singură percepție a realității și un singur mod de viață sunt prezentate drept esența libertății supreme întrebarea firească este de când libertatea presupune lipsa de alternative? Atunci când doar acele valori utile puterii oligarhice sunt promovate și acceptate, iar orice idee non-conformă cu logica utilitarist-consumistă a centrelor de putere politico-economice este stigmatizată și exclusă din circuitul social, ne face să ne îndoim profund asupra sincerității și asupra bunelor intenții ale actualului sistem de guvernare din Europa. De Remus Tanasă – Foaie Nationala
 

Uganda


Romania se chinuie sa cumpere avioane multirol second hand, Uganda le ia nou-noute

autor: FrontPress 30.09.2012
In timp ce Ministerul Apararii din Romania se chinuie ca cumpere 12 avioane multirol F-16 la mana a doua, din Portugalia, Uganda este pe cale de a achizitiona acelasi numar de avioane, jumatate dintre ele fiind deja in posesia armatei ugandeze.
Uganda a inceput negocierile cu o companie de export de arme din Rusia, in legatura cu posibilitatea de a cumpara sase avioane de lupta noi, la doar cateva luni de la o tranzactie asemanatoare cu aceeasi companie de arme, transmite Africa Review, citand agentia de stat rusa Ria Novosti.
Uganda a cumparat, in luna aprilie, sase avioane de lupta noi, de tipul Sukhoi Su-30MK2, in valoare de circa 255 de milioane de dolari, de la firma Rosoboronexport.
Avioanele Sukhoi Su-30MK2 nu doar ca sunt de peste doua ori mai scumpe decat cele F-16, un model nou costand 34 de milioane de dolari, dar sunt si o generatie de avioane multirol mai noua cu circa 15 ani. Avioanele F-16 noi costa intre 15 si 19 milioane de dolari.
Consiliul Suprem de Aparare a Tarii a aprobat, in sedinta de joi, achizitionarea a 12 avioane multirol F-16 pentru Fortele Aeriene Romane, din Portugalia, produse de Lockheed Martin.
Ministrul Apararii Nationale, Corneliu Dobritoiu, a prezentat demersurile intreprinse in vederea initierii programului Avion Multirol al Fortelor Aeriene. In acest sens, membrii Consiliului au aprobat “Conceptia de realizare graduala a capabilitatii de aparare aeriana” in cadrul programului “Avion multirol al Fortelor Aeriene”, in concordanta cu interesele esentiale de securitate ale tarii si cu angajamentele asumate de Romania in cadrul organizatiilor europene si nord-atlantice, se arata intr-un comunicat al Administratiei Prezidentiale.
Ministrul Apararii Nationale, a declarat, joi seara, ca s-au identificat resurse in buget pentru achizitia a 12 avioane second-hand F-16, Romania incepand sa plateasca din 2013 si va beneficia de aceste avioane din 2016.
Dobritoiu a precizat ca ratiunea pentru care Romania incepe plata din 2013 si va folosi avioanele abia in 2016 consta in faptul ca efortul bugetar este mai mic, suma totala de achitat fiind platita in transe anuale, timp de cinci ani.
“Efortul se situeaza undeva in jur la 100 de milioane de euro pe an. Aceasta nu inseamna ca avioanele costa 600 de milioane de dolari (…) Costul unui avion este de 10 milioane de dolari maxim”, a spus Dobritoiu. El a aratat ca aceste avioane vor putea sa isi indeplineasca toate misiunile pentru minimum 20 de ani.
In anul 2010, Romania a avut un cheltuieli destinate Ministerului Apararii de peste doua miliarde de dolari, ceea ce a reprezentat 1,6 la suta din PIB tarii, in timp ce Uganda a alocat doar 280 de milioane de dolari Apararii – 1,3 la suta din PIB. De Florin Necula - Ziare.com 

VIOLET


VIOLET pentru BICICLETE (FOTO+VIEO)

autor: FrontPress 30.09.2012
Dacă mi-ar fi spun cineva în trecut că voi merge cu bicicleta într-o deplasare de-a lui Poli, aș fi zâmbit cu indulgență sau i-aș mai fi comandat un “genocid” (un cocktail savurat de avangarda drojdierimii periferice, o licoare magică obținută dintr-o rețetă originală de băutură intermediară cu aromă de vodcă, luhău și pufoaică; cu alte cuvinte – un delicates underground). Dar ce poate fi mai motivant decât energia de a da la pedală cu entuziasm pionieresc, mânat de pasiunea violetă, inspirând din mers aerul proaspăt al libertății, așa cum ți-o croiești din perspectiva de suporter?
Nu am mai mânat de ani de zile o bițiglă la drum lung. În copilărie eram specialist, puteam să merg kilometri în șir și să iau curbe fără să pun niciuna dintre mâini pe ghidon. Dar există cineva acolo sus care dă la pedala anilor, dezumflând treptat cauciucurile, uzând osiile, zgâriind cadranul, stricând frânele, neungând lanțul…Oare cum va fi acum? Risc să se uite lumea la mine ca la Fram – ursul polar? Mă liniștește însă ideea că mă vor însoți în coloană niște bicicliști care nu seamănă deloc cu Marco Pantani, Miguel Indurain sau Lance Armstrong, ci mai degrabă cu personajele burlești din filmele lui Kusturica. Oameni fericiți într-o lume nefericită.
Locul de întâlnire – platoul fostei fabrici “6 Martie” de pe Circumvalațiunii. Unii îl confundă cu terasa “Orlovi”, în jurul căreia se strâng mai multe biciclete decât în fața braseriilor comuniste. Ajunge la noi o veste îmbucurătoare: firma de închiriat biciclete le-a dat pe toate. Prognoza mea oarecum sceptică legată de participarea a 60-70 de bicicliști este combătută total – peste 200 de poliști s-au adunat la linia de start. Coloana pornește într-o aventură nemaivăzută în lumea fotbalului timișorean. Ne dăm repede seama că mersul pe bicicletă nu prea mai seamănă cu acela din copilărie, dar strângem din dinți și pedalăm. Unii simt nevoia să facă niște escale de aprovizionare și odihnă, iar trecătorii se uită mirați la bicicliștii amatori care au împânzit orașul.
Diferența între această deplasare și altele este aceea că mersul pe bicicletă a făcut din ea o experiență personală. Fiecare suporter a avut ocazia să trăiască propria deplasare, propria călătorie inițiatică. Există peste 200 de povești separate legate de deplasarea de la Giarmata Vii, înglobate totodată în una singură, numită atașamentul față de Poli și față de valorile autentice ale Timișoarei. Acesta este un lucru fascinant.
În sfârșit, ajungem și la stadion, acolo unde urmează să înfruntăm echipa Lorena Giarmata Vii, fostă Luceafărul și Aeroportul. Numele vine probabil de la sponsorul clubului sau de la vreo rudă a finanțatorului, fiind puțin probabil ca germanii colonizați în Überland (demunirea șvăbească a satului) în secolul al 18-lea să fi fost originari din Lothringen, numele nemțesc al Lorenei. Sau cine știe…”Ima neka tajna veza” (”Există o legătură nevăzută”), ar spune cei de la Bijelo Dugme pe versurile lui Dusko Trifunovic.
Jucătorii Giarmatei par motivați. Nu știu câți dintre ei știu că doi fii ai satului, Johann Neumann și Constantin Spătar, au jucat în trecut la Poli. Evident, în sport doar prezentul contează, așa că mingea este așezată la centru. Ai noștri încep în forță și doar după câteva minute conducem cu 2:0. Entuziasmul este la el acasă. Din păcate, o greșeală de portar îi readuce pe adversari în joc la finalul primei reprize, aceștia reușind să reducă din handicap. Al doilea mitan este mai echilibrat, dar jucătorii în alb-violet reușesc să perforeze încă o dată poarta gazdelor pentru un final fără emoții. Scorul este de 1:3 și fiesta poate să înceapă. Suporterii timișoreni nu au uitat că pe data de 27 septembrie Iosif Rotariu, acest Stanley Matthews al Banatului, a împlinit 50 de ani, așa că au făcut un bener prin care au ținut să-l felicite. Pe un alt bener drojdierii au precizat că “Poli bace, Poli pierge, noi nis tăt cu sticla verge”. Pentru liniștea sufletească a celor care filează peluza pentru un mic, o bere și un gram de atenție (cu abilitatea unor autentici geimsbonzi mioritici din filmele lui Lucian Pintilie) – nu e nici un mesaj subliminal, ci doar etalarea unei stări de spirit. Orice ar face Poli, cea pe care o iubim, vom fi tot acolo.
Un jurnalist m-a întrebat dacă e mai bine cu avionul în Champions League sau cu bicicleta în județ? Nu am ezitat să optez pentru a doua variantă, și nu din lipsă de respect pentru prima, care a fost și ea senzațională. Nu aș schimba pentru nimic în lume bucuria trăită la golurile lui Gigel Bucur de la Donețk, dar acolo s-au dus doar oamenii care au avut câta bani, pe când la Giarmata Vii, în județ, între șosea și calea ferată, au venit toți suporterii care o iubesc necondiționat pe Poli. Am trăit în două lumi fotbalistice paralele, și doar atașamentul pentru niște simboluri ne-a făcut să rămânem împreună. Pe noi – golanii care pedalează înainte, indiferent de consecințe și de natura obstacolelor.
În cafeneaua “D`Arc”, unul din locurile conspirative ale huliganilor violeți, petrecerea a continuat până târziu în noapte. Laitmotivul serii a sunat cam așa:
“Mamă, mamă, mamă, ştii de ce
bate aşa de tare inima din piept?
O văd pe Poli jucând din nou în alb-violet!”
O zi de neuitat pentru suflarea polistă, greu de exprimat în cuvinte. La primul titlul câștigat de Napoli în 1987, pătimașii suporteri sudiști au scris pe pereții unui cimitir: “Nici nu știți ce ați pierdut”. Este tot ce le putem spune și noi celor care nu au fost. De Goran Mrakici – FrontPress.ro

ANTI - ALB


Politician francez: “RASISMUL ANTI-ALB” este in crestere

autor: FrontPress 30.09.2012

Un primar francez şi candidat pentru funcţia de lider al partidului conservator de opoziţie, Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP), a şocat zilele trecute când a afirmat că în ţara sa “rasismul anti-alb” este un fenomen în creştere. Oponenţii politici şi presa stângistă l-au acuzat imediat pe Jean-Francois Cope că adoptă retorica naţionalistă specifică Frontului Naţional.
Cope este în cursa pentru şefia partidului, alături de fostul premier, François Fillon. În prezent UMP încearcă să-şi revină după înfrângerea din alegerile prezidenţiale a lui Nicolas Sarkozy în faţa candidatului socialist. Şi în campania electorală, conservatorii francezi au încercat să atragă o parte din electoratul Frontului Naţional prin radicalizatrea discursurilor de campanie.
“Rasismul anti-alb se dezvoltă în cartierele din oraşele noastre unde diverşi indivizi, unii având cetăţenie franceză, manifestă dispreţ la adresa francezilor, jignindu-i doar pentru că nu au aceeaşi religie ca ei, aceeaşi culoare a pielii sau aceleaşi origini”, a scris acesta într-un manifest menit să “distrugă un tabu”. Politicianul mai susţine că “rasismul anti-alb este de neacceptat, la fel ca orice altă formă de rasism”.
Marine Le Pen, lidera Frontului Naţional a declarat imediat că această poziţie a fost pur şi simplu copiată din discursul ei. Sursa: FrontPress.ro

IRA


Imaginarul violent al Irlandei

autor: FrontPress 30.09.2012

O ştire cu mare potenţial explozibil (la propriu şi la figurat) riscă să facă valuri în Irlanda, dar şi în Marea Britanie. O nouă Armată Republicană Irlandeză (IRA) apare pe frontispiciul complicatei vieţi politice din Irlanda.
Mai multe grupări republicane disidente irlandeze au anunţat recent că se vor contopi într-o singură organizaţie, în vederea oferirii unui răspuns mult mai articulat şi, evident, violent „ocu­pantului“ britanic. Organizaţia va fi formată din Real IRA (RIRA), Republican Action Against Drugs şi o coaliţie largă de alte grupuri armate independente. Noua IRA plănuieşte să-şi intensifice atacurile asupra obiectivelor britanice precum sedii, baze de antrenament şi alte facilităţi ale forţelor de ordine, bănci britanice, tribunale şi alte prezenţe semnificative care menţin legăturile între Irlanda de Nord şi Marea Britanie. Trebuie precizat că toate facţiunile care şi-au dat mâna nu făceau parte din societatea civilă nord-irlandeză, adepta protejării biodiversităţii şi salvării urangutanilor din Uganda, ci, dimpotrivă, aveau o istorie zbuciumată de continuare a violenţelor, e drept, la o scară mai redusă, având în vedere atât numărul voluntarilor, cât şi armamentul şi cantitatea de muniţii şi explozibili pe care au reuşit să o sustragă de sub controlul Armatei Republicane Irlandeze oficiale (strâns legată de Partidul Sinn Fein aflat la guvernare în Executivul de la Belfast, ocupând numeroase poziţii ministeriale), care a hotărât să adopte calea politică şi a fost de acord să semneze Acordurile de Pace din Vinerea cea Sfântă, din 1998, mai mult, acceptând să se dezarmeze.
The Real IRA (RIRA) s-a opus încă de la bun început rezultatelor negocierilor şi prevederilor procesului de pace. Numele RIRA i-a fost atribuit atunci când paramilitarii disidenţi au instituit un baraj rutier în Jonesborough, comitatul Armagh, prezentându-se cu curtoazie şoferilor blocaţi în trafic: „Suntem de la Armata Republicană Irlandeză. Adevărata Armată Republicană Irlandeză“, o ironie fină la adresa foştilor camarazi care acceptaseră să renunţe la violenţă în schimbul unor concesii substanţiale din partea guvernelor britanic şi irlandez. La 7 ianuarie 1998, prima acţiune a disidenţilor a fost plasarea unei bombe de 140 de kilograme într-o maşină în localitatea Banbridge din comitatul Down, bombă care a putut fi dezamorsată de poliţia nord-irlandeză fără să provoace pagube. În mai 1998, RIRA a or­ganizat alte acţiuni teroriste clasice (bombe) în diverse orăşele din Ulster, iar la 9 mai 1998, mass-media din Belfast a fost anunţată că RIRA îşi asumă responsabilitatea pentru un atac cu mortier asupra unei secţii de poliţie din localitatea Belleek, comitatul Fermanagh. RIRA este considerată responsabilă pentru cel mai atroce atentat cu bombă perpetuat în Irlanda de Nord de-a lungul întregii perioade de trei decenii, cât a durat acest adevărat război civil (din 1968 până în 1998), atentatul din 15 august 1998 din orăşelul Omagh. Metoda preferată de organizare a unui atentat, o maşină furată înţesată cu explozibili, parcată în centrul comercial al oraşului, a fost aleasă şi în acest caz. Maşina capcană ar fi fost destinată unui sediu de tribunal, însă teroriştii, negăsind un spaţiu de parcare în apropierea obiecti­vului, au parcat maşina la 400 de metri depărtare. Cele trei telefoane de avertisment date de RIRA au produs confuzie în rândul autorităţilor, care au crezut că bomba se afla amplasată în imediata apropiere a tribunalului, şi nu la o distanţă atât de mare. Poliţia locală a stabilit un perimetru de siguranţă în jurul clădirii care a făcut mai mult rău, căci a îndreptat mulţimea către exact locul unde se afla amplasată maşina capcană, care, atunci când a explodat, a creat un carnagiu fără precedent, într-o provincie totuşi foarte obiş­nuită cu astfel de scene: 29 de oameni au murit, iar 220 au fost răniţi. Această barbarie a fost condamnată de întreaga lume, chiar şi de foştii camarazi din IRA, care au vizitat 60 de disidenţi în încercarea de a-i convinge să abandoneze lupta armată şi să predea ar­mamentul deţinut. Fără mare succes.
La 8 septembrie 1998, RIRA a declarat unilateral încetarea focului, tocmai pentru a avea timp să se reorganizeze. Liniştea a durat până la 20 ianuarie 2000. La 25 februarie acelaşi an, paramilitarii RIRA au încercat să amplaseze o bombă de mare putere lângă una dintre cazărmile armatei britanice din Ulster, însă nu au reuşit să-şi ducă la sfârşit operaţiunea, fiind descoperiţi, şi au abandonat. În perioada 2000-2001, RIRA a încercat şi să reia o campanie de atentate perpetuate în Anglia, continuând tradiţia clasică a mişcării republicane irlandeze din secolul trecut de a aduce teroarea în casele şi pieţele britanicilor înşişi. La 21 septembrie 2000, o rachetă a fost trasă în direcţia sediului MI6, folosindu-se un lansator de rachete, fapt ce a atras din nou atenţia opiniei publice asupra rebelilor irlandezi. Se poate lesne observa că, spre deosebire de tero­riştii arabi, cei irlandezi nu au preferat niciodată atentatele sinucigaşe, chiar şi această luptă atipică şi disproporţionată având anumite reguli (ca, de exemplu, telefonul de avertisment dat înaintea producerii unei deflagraţii, încăpăţânarea de a viza mai degrabă obiective militare sau însumând un nivel simbolic ridicat – sedii de tribunale, primării, tot ceea ce ţine de infrastructura statului britanic din Irlanda de Nord şi nu numai).
În următorii ani, atentatele şi atacurile RIRA au fost de mai mică intensitate (cel puţin faţă de ceea ce era obişnuită Irlanda de Nord în anii ‘70 şi ‘80), abia la 7 martie 2009 RIRA comiţând un alt atentat care a atras din nou atenţia opiniei publice. Patru soldaţi britanici aşteptau în faţa cazărmii din Massereene sosirea unei comenzi de pizza când au fost mitraliaţi, doi murind, doi fiind răniţi. Orice ameninţare poate rămâne doar la stadiul de cuvinte fără importanţă, dacă nu există mijloacele de a o pune în practică. RIRA ar fi preluat de la fosta IRA exploziv, pistoale mitralieră, puşti de asalt, detonatoare. În 1999, organizaţia a importat ilegal (evident) din Croaţia explozivi, mitraliere, dar şi lansatoare de rachete. În iulie 2000, o încercare de a aduce un al doilea transport în Irlanda a fost zădărnicită de serviciile secrete britanice şi cele croate. Agenţii RIRA încercau să achiziţioneze tot din Croaţia nu mai puţin de 5 tone de exploziv plastic, 2.000 de detonatoare, 500 de pistoale. În 2001, a fost dejucată o altă tentativă de a cumpăra arme din Slovenia.
Cealaltă grupare care a fuzionat în noua organizaţie este mai puţin cunoscută, are o denumire lipsită de gloria Armatei Repu­blicane Irlandeze: Republican Action Against Drugs, care a operat mai ales în zona oraşului Derry (versiunea catolică) sau Londonderry (versiunea protestantă), fiind implicată mai ales în lupta împotriva traficanţilor de droguri din zonă. Această preocupare a republicanilor irlandezi faţă de acest subiect nu datează din 2008, când acest grup s-a format, ci cu mult timp înainte, căci una dintre preocupările IRA în perioada 1968-’98 a fost şi cea de a controla comunitatea catolică, înlăturând tentaţia drogurilor, dar şi eventualii spioni infiltraţi de britanici sau posibilii colaboraţionişti cu autorităţile de ocupaţie. În anii ‘90, în Ulster apăruse Direct Action Againts Drugs (DAAD), care avea legături cu IRA (se pare că membrii ei erau atât voluntari ai IRA, cât şi implicaţi în lupta împotriva traficanţilor de droguri din regiune). De la înfiinţare, RAAD a întreprins câteva zeci de acţiuni subversive, dacă luăm în considerare faptul că gruparea se substituie autorităţilor legale ale Irlandei de Nord: ameninţă cu violenţa persoanele pe care le suspectează că întreţin răspândirea drogurilor. Principala metodă a mişcării a constat în împuşcarea în picior/picioare a vinovaţilor, exact aceeaşi metodă aplicată de mai vechiul grup din anii 1990.
După înfiinţarea RAAD, aceasta a oferit o amnistie traficanţilor de droguri, cerându-le doar să-şi recunoască implicarea în această activitate ilegală şi să dea asigurări că vor înceta orice implicare viitoare. În aprilie 2010, RAAD a anunţat un nou armistiţiu până în iunie 2010, cei care continuau să vând droguri urmând a fi asasinaţi. În iunie 2010, zece persoane au fost obligate să părăsească de urgenţă oraşul Derry. În februarie anul acesta, RAAD a comis prima crimă, împuşcându-l mortal pe Andrew Allen în casa sa din orăşelul Buncrana din comitatul Donegal (Republica Irlanda, în apropierea oraşului nord-irlandez Derry, dominat de comunitatea catolică). În iunie, membrii RAAD au atacat un vehicul al PSNI (Police Service of Northern Ireland), prima acţiune îndreptată împotriva autorităţilor nord-irlandeze, „un răspuns direct faţă de atacurile brutale, din ce în ce mai numeroase, la care sunt supuşi republicanii şi familiile lor“ avertizând că „astfel de atacuri vor continua atât timp cât forţele de securitate vor ameninţa zonele republicane“. Înainte de contopirea în noua organizaţie, RAAD s-ar fi implantat şi în Belfast. De la înfiinţarea din 2008, RAAD a forţat două sute de oameni să părăsească oraşul Derry, 40 fiind rănite, una omorâtă. Marea majoritate a celor afectaţi de violenţa campaniilor sunt tineri de 20 de ani, uneori ei fiind obligaţi să se prezinte voluntar cu părinţii pentru a fi împuşcaţi în picior, pentru a nu o păţi şi mai rău! Aceste violenţe au ajuns să fie prezentate şi în mass-media britanice, ziarul The Guardian consacrându-i un articol, mai ales că oraşul Derry a fost declarat oraşul britanic al culturii în anul viitor. Victimele terorii nu înţeleg cum Derry ar putea să mai fie un oraş al culturii, când este doar unul al fricii. Situaţia a ajuns să fie intolerabilă, încât chiar Martin Mc Guiness, fostul şef al statului major al IRA oficiale, originar din Derry, viceprim-ministru în guvernului autonom de la Belfast, a condamnat ferm violenţele.
Continuity IRA (CIRA), o altă formaţiune paramilitară cu rădăcini republicane, ar fi rămas în afara noii organizaţii. În orice caz, CIRA a păstrat un profil mult mai scăzut şi, chiar dacă s-a desprins din IRA în anul 1986, respingând noile metode de implicare activă în viaţa politică adoptate de IRA şi Sinn Fein (până în acel moment republicanii candidau la alegeri, dar dacă erau aleşi refuzau să îşi exercite mandatul – boicotul politic nu s-a născut totuşi în România, în iulie 2012), a derulat mult mai puţine acţiuni violente în comparaţie cu RIRA. În 2004, Statele Unite credeau că CIRA nu ar avea mai mult de 50 de membri activi, iar în 2005, Michael McDowell, ministrul irlandez al Justiţiei, Egalităţii şi Reformei, declara în Dail Eireann că mişcarea nu ar avea mai mult de 150 de voluntari. Un adevăr se impune: contopirea mai multor grupuscule radicale nu reprezintă neapărat o garanţie că ostilităţile se vor relua pe o scară largă în Irlanda, însă în egală măsură nu este un motiv de bucurie pentru guvernele Republicii Irlanda, Irlandei de Nord sau Marii Britanii, puternic lovite de criza economică. Dacă în alte zone ale Uniunii Europene nemulţumirea economică şi politică se poate deversa în diverse mişcări şi partide politice extremiste, antieuropene, antie­migraţioniste, distincţia notabilă a Irlandei constă tocmai în faptul că deziluziile actuale pot îngroşa rândurile unor organizaţii mult mai periculoase, care au şi expertiză, şi capacitatea tehnică de a pune în practică ceea ce alţii prin Europa doar clamează în cafenele cochete. De Codrut Constantinescu  - Revista 22

Kelemen Hunor


Kelemen Hunor: UDMR va INSISTA pentru recunoasterea limbii maghiare in Constitutie

autor: FrontPress 29.09.2012
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că Uniunea va avea un rol important în amendarea Constituţiei în anul 2013, în condiţiile în care există “mai multe aspecte care trebuie clarificate”, şi va insista pentru recunoaşterea limbii maghiare în legea fundamentală, scrie Mediafax.
“Anul 2013 va fi un an în care Constituţia României va fi amendată. Este nevoie de o amendare a Constituţiei şi noi credem că UDMR va avea un aport important în amendarea Constituţiei. Sunt câteva aspecte care trebuie clarificate, pornind de la primul articol şi până la raportul între instituţiile fundamentale, dacă vrem republică parlamentară sau republică semiprezidenţială, dacă vrem să separăm atribuţiile celor două Camere ale Parlamentului, dacă vrem bicameralism sau nu. Noi la toate aceste întrebări avem răspunsuri corecte şi concrete care vin din societate şi nu din teorie, din manuale. Vom insista şi în ceea ce priveşte drepturile minorităţilor, drepturile lingvistice şi nu numai, drepturile colective, şi noi credem că folosirea limbii materne este un lucru important, şi în zonele unde trăiesc maghiari într-o proporţie substanţială această limbă trebuie să devină o limbă recunoscută şi din punct de vedere al legii fundamentale”, a spus liderul Uniunii.
Potrivit acestuia, după amendarea Constituţiei va avea loc şi o reorganizare a regiunilor de dezvoltare, iar UDMR va avea, de asemenea, un punct de vedere.
“Nu este indiferent comunităţii maghiare cum vor arăta aceste regiuni, că rămân aceste judeţe, iar peste judeţe se vor organiza regiuni de dezvoltare sau nu. Noi considerăm că judeţele trebuie să rămână în forma actuală, iar peste acestea trebuie să apară noi regiuni de dezvoltare ţinând cont de tradiţiile culturale, tradiţiile istorice, legăturile economice şi sociale între diferite microregiuni, pentru că aceste tradiţii, aceste identităţi regionale sunt puternice şi noua organizare a regiunilor de dezvoltare trebuie să ţină cont de aceste aspecte fundamentale, altfel nu vor fi eficiente, nu vor fi coerente aceste regiuni”, a subliniat Kelemen.
Liderul UDMR s-a declarat convins că până în 2016 în România va fi regândit şi sistemul electoral, fiind important pentru Uniune ca acesta să fie unul proporţional, “care înseamnă că fiecare comunitate este reprezentată în Parlamentul României, niciun vot nu se pierde şi formaţiunile politice mici nu vor ieşi din politica naţională”. De pe Romania TV 
 

Salonul auto Sadova

Obama si Netanyahu


Obama si Netanyahu – Acord pentru a impiedica Iranul sa se doteze cu arme nucleare




Presedintele american Barack Obama si premierul israelian Benjamin Netanyahu sunt “pe deplin de acord” asupra necesitatii de a impiedica Iranul sa se doteze cu arma nucleara, a anuntat vineri Casa Alba, dupa o convorbire telefonica intre cei doi lideri, transmit AFP si Reuters.

Obama si Netanyahu “au subliniat ca sunt pe deplin de acord cu privire la obiectivul lor comun de a impiedica Iranul sa obtina o arma nucleara. Prim-ministrul a salutat angajamentul presedintelui Obama in fata Adunarii Generale a Natiunilor Unite de a face tot ce este necesar pentru a indeplini acest obiectiv”, a precizat intr-un comunicat presedintia americana.
In discursul sustinut joi la ONU, premierul israelian a cerut stabilirea unei “linii rosii clare” cu privire la imbogatirea uraniului de catre Iran pentru a-l impiedica sa obtina arma atomica, subliniind ca “timpul preseaza” in cazul dosarului nuclear iranian.
La randul sau, presedintele american a afirmat marti de la tribuna Adunarii Generale a ONU ca SUA, desi prefera calea diplomatica, vor lua masurile ce se impun in problema nucleara iraniana. http://www.ziare.com

Angela Merkel si ISLAMUL


Angela Merkel considera ISLAMUL parte integranta din Germania

autor: FrontPress 29.09.2012
Cancelarul Angela Merkel a declarat miercuri că islamul a devenit o “parte integrantă” a Germaniei şi că cetăţenii ar trebui să manifeste toleranţă faţă de musulmani, informează AP. Această declaraţie este în contradicţie cu o afirmaţie din  toamna anului 2010, când aceasta a spus că modelul unei Germanii multiculturale, unde coabitează în armonie diverse culturi, “a eşuat complet”.
Ţinând un discurs în faţa membrilor partidului conservator Uniunea Creştin-Democrată, Merkel a spus că germanii ar trebui să fie deschişi în legătură cu acest subiect şi să accepte că islamul „este o parte din noi”. Ea a considerat că creştinii ar trebui mai degrabă să înceapă să se gândească şi să vorbească mai mult despre propria lor religie, “decât să se teamă de islam”.
O declaraţie similară a fost făcută acum doi ani şi de fostul preşedinte Christian Wulff, care i-a surprins pe mulţi afirmând că “islamul acum face de asemenea parte din Germania”.
În luna august, autorităţile locale din Hamburg au semnat un acord istoric cu organizaţiile comunităţii musulmane, prin care se garantează respectarea sărbătorilor islamice, a orelor de religie din şcoli şi dreptul la înmormântare conform ritualului specific.
Germania este una din ţările Uniunii Europene care găzduieşte un număr impresionant de musulmani, peste 4,5 milioane (dintre care 2,5 milioane de etnici turci), adică 5,5 de procente din totalul populaţiei. Sursa: FrontPress.ro 

Timisoara 1956


Revolutia uitata a Timisoarei: Manifestatiile studentesti din 1956

autor: FrontPress 29.09.2012
Indiferent de propaganda care incearca sa ne inoculeze ideea ca regimul comunist a fost necontestat timp de jumatate de veac sau ca traiul sub dictatura a fost considerabil mai bun, faptele oamenilor care au trait in acele vremuri spun o cu totul alta poveste. Regimul a supravietuit prin minciuni si disimulare, iar exponentii sai postdecembristi au infectat cu aceeasi fatarnicie noile generatii, care nu au avut ocazia sa simta pe propria piele ce insemna de fapt binele comunist.
Inca de la inceputul instaurarii regimului, romanii de rand si-au facut simtita impotrivirea fata de conducatorii impusi de Moscova. Tratati cu ostilitate, comunistii nu au putut decat sa apeleze la represiuni si violente, cu speranta ca asa vor supune poporul. Insa, cu toate eforturile lor, nu au putut frange pe de-a intregul vointa de lupta a oamenilor.
Lupta pentru libertate nu se uita
Ne aflam in anul 1956, la sfarsitul lunii octombrie. Republica Ungara traieste convulsiile revolutiei. Manifestatiile organizate de studenti unguri au raliat poporul. Dupa doar doua zile de proteste violente regimul comunist se prabuseste. In tara noastra autoritatile incepusera deja sa ia masuri pentru a preveni o eventuala rabufnire.
Regimul dictatorial este ingrijorat
Politica falimentara a lui Gheorghiu-Dej, reprimarile brutale ale politiei secrete cuplata cu parazitismul Uniunii Sovietice au creat nemultumiri grave in randul populatiei.
Furtul praticat de URSS in Romania prin sovromuri, prezenta trupelor sovietice si inrobirea tarii sub comunisti provocau insatisfactii profunde. Studentii resimteau si ei nu doar apasarea sovietica, dar si flagelul saraciei care se instapanise in intreaga tara.
Situatia era deosebit de periculoasa in Timisoara unde vestile despre ceea ce se petrecea in tara vecina ajunsesera la urechile studentilor si spiritele incepeau sa se agite. Sunt anulate orice fel de intruniri si evenimente culturale pentru a-i impiedica pe studenti sa se stranga mai multi la un loc.
In acest rastimp activistii de partid clamau o imbunatatire in perioada imediat urmatoare a conditiilor in invatamantul universitar pentru a dezamorsa situatia. Sunt puse in miscare motoarele propagandistice care inunda cu stiri legate de o contrarevolutie in Republica Ungara a bandelor de teroristi degenerati. Eforturile sustinute de izolare a focarului timisorean prevesteau ca autoritatea regimului se clatina in oras.
Pe 26 octombrie profesorii facultatilor timisorene sunt instruiti sa imparta studentii in grupe care urmau a fi chestionate cu privire la evenimentele din Republica Ungara si la atitudinile fata de autoritatile comuniste romanesti, pentru a-i depista pe cei care s-ar dovedi potrivnici regimului.
Studentii nu se lasa manipulati
Tinerii au boicotat aceste intalniri in felurite moduri. Teodor Stanca, Caius Mutiu si Aurel Baghiu si-au convins colegii din anul V al Facultatii de Mecanica sa se prezinte toti odata. Nu mica a fost mirarea cand in sala si-au facut loc peste o suta de tineri spre privirile consternate ale asistentului care urma sa prezideze. Totusi, sedinta a fost tinuta.
Studentii la inceput au cerut socoteala pentru propaganda mincinoasa din ultimele zile, ca mai apoi discutiile sa degenereze, tinerii incepand sa condamne regimul de la Bucuresti pentru defaimarea revolutionarilor unguri si sa le recunoasca ca legitima lupta pentru libertate, care izvora din aceleasi conditii precare ce se resimteau si in propria tara.
Memoriul de la Timisoara
Tot aici se naste ideea unei intruniri cu reprezentanti ai puterii pentru a face cunoscute nemultumirile lor. In zilele urmatoare Teodor Stanca redacteaza memoriul care trata probleme de larg interes. Intr-una din lucrarile sale “Remember 1956″ apare si textul cu cererile studentilor, de unde a fost si preluat. Punctele sale erau urmatoarele:
1. Lichidarea definitiva a cultului personalitatii.
2. Desfiintarea actualului sistem de norme din industrie ca fiind necorespunzator.
3. Desfiintarea cotelor si reducerea impozitelor care ruineaza taranii cu gospodarii individuale.
4. Ridicarea salariilor si in special a salariului minim in concordanta cu preturile existente.
5. Reconsiderarea sistemului de acordare a burselor pentru elevi si studenti.
6. Retragerea imediata a trupelor sovietice stationate pe teritoriul Romaniei.
7. Incheierea de conventii si contracte economice cu toate statele, inclusiv cu cele capitaliste si publicarea acestora.
8. Libertatea presei si a cuvantului.
9. Scoaterea limbii ruse din invatamant ca limba obligatorie si studierea la alegere a unei limbi de circulatie internationala.
10. Reducerea orelelor de marxism si economie politica.
11. Autonomie universitara.
12. Imbunatatirea conditiilor de viata ale studentilor.
13. Publicarea continutului “Memoriului” in presa locala si centrala.
14. Dezbaterea publica a acestor probleme si a altora de acelasi interes.
15. Abtinerea autoritatilor de la masuri coercitive impotriva semnatarilor memoriului.
Studentii planuiesc pentru data de 30 octombrie o mare intrunire unde memoriul urma sa fie prezentat reprezentantilor puterii de stat, insa autoritatile aveau planuit cu totul altceva.
Cu Revolutia Ungara in plin avant, studentii timisoreni se pregatesc sa-si prezinte principalele nemultumiri reprezentantilor puterii comuniste. Cei mai importanti delegati au fost Coriolan Dragulescu, adjunctul ministrului invatamantului, Petre Lupu – in calitate de membru al Comitetului Central al PMR si Ilie Verdet, membru supleant.
Desi intalnirea urma sa aiba loc intr-un amfiteatru al Facultatii de Mecanica, el s-a dovedit mult prea mic pentru numarul mare de studenti. Peste 1.200 au participat, aproape un sfert din numarul total al celor inscrisi in facultatile timisorene.
Promisiuni incalcate
Petre Lupu i-a asigurat ca-si pot spune pasurile fara repercursiuni. Studentii au preluat initiativa si au adus in discutie problema prezentei trupelor sovietice in tara, a controlului economic instaurat prin sovromuri, a lipsei libertatii cuvantului si a presei, a politicilor economice schiloditoare, a programei doctrinare si a lipsurilor de tot felul in universitati.
Dupa cateva ore, delegatii se retrag promitand ca vor reveni la discutii pe data de 2 noiembrie. Studentii erau hotarati ca, daca pana pe 2 noiembrie nu se primea un raspuns cu privire la cererile lor, sa iasa in strada. La nici o ora de la sfarsitul discutiilor, trupele Securitatii descind in forta si au loc arestari in masa. Incarcerarile au continuat de-a lungul noptii de 30 catre 31 octombrie.
Proteste violente in strada
Situatia s-a vrut controlata de un comandament general proaspat infiintat, insa acest lucru nu a impiedicat ca in dimineata zilei de 31 octombrie 1.000 de studenti sa iasa si sa protesteze fata de arestarea colegilor lor, conducatorii miscarii de strada fiind studentii Gheorghe Pacuraru si Octavian Vulpe.
Pana si elevii de liceu au iesit sa protesteze, in semn de sustinere. Situatia degenerase intr-o asa masura incat suprimarea Timisoarei ca centru universitar devenise imperativa pentru autoritati daca manifestarile continuau.
Planuri de revolte in alte centre universitare
Comandamentul, care ii avea in componenta pe Nicolae Ceausescu, secretar al Comitetului Central al PMR, Emil Bodnaras, membru al Biroului Politic, Leontin Salajan, ministrul Fortelor Armate, si Alexandru Draghici, ministrul Afacerilor Interne, fusese autorizat sa deschida focul asupra protestatarilor daca nu puteau fi opriti.
Deja focarul revoltelor se extinsese in Iasi, Targu-Mures, Cluj si Bucuresti. Desi protestele programate pe 5 noiembrie in Bucuresti au fost preintampinate de autoritati, care au umplut Piata Universitatii de militari si de trupe ale Securitatii, studentii inca erau decisi sa iasa in strada pe 15 noiembrie, cand sperau ca macar o parte din populatia Capitalei sa li se alature.
In Timisoara, tinerii care au iesit in strada au fost incercuiti la Catedrala Mitropolitana de fortele de ordine. Ei au fost batuti cu pumnii si picioarele, cu bastoanele si paturile armelor si au fost avertizati cu focuri de arma, dupa care cu totii au fost urcati in camioane.
Un numar mare de studenti s-au baricadat in propriile camine. Gloantele au inceput sa suiere si pe langa geamurile lor, fapt ce i-a facut si mai indaratnici. A fost nevoie de interventii in forta pentru a-i captura. Facultatile au inceput a fi pazite de blindate si militari.
Timisoara este invinsa
Pana pe 4 noiembrie jumatate din numarul total al studentilor timisoreni au fost arestati si dusi la o tabara militara din Becicherecul Mic, ca peste 800 sa fie in continuare retinuti pentru anchete ulterioare. Cei care erau eliberati au fost obligati sa semneze declaratii prin care se dezavuau de miscarea de protest pentru a li se permite sa continue facultatea. Multi nu au vrut sa le iscaleasca asa ca au fost torturati si batuti pana cand au fost convinsi.
Capitala cade
O lovitura puternica de moral pentru aceste miscari a fost interventia militara a Uniunii Sovietice in Ungaria si, chiar daca pana la acea data manifestatiile fusesera oprite in Timisoara, la Bucuresti nu se renunta la protestul programat pe data de 15 noiembrie.
Insa autoritatile au actionat decisiv si au operat arestari masive in randurile studentilor, punand mana si pe conducatorii lor, Alexandru Ivasiuc si Mihai Victor Serdaru. Gheorghe Enoiu s-a ocupat personal de batai si cel putin un student este ucis.
Principalii organizatori ai protestelor din Timisoara au fost judecati separat si au primit ani grei de inchisoare. Un numar insemnat de studenti bucuresteni au impartasit aceeasi soarta. Chiar si asa cu greu s-au putut controla sentimentele adanci de ostilitate fata de regimul comunist.
Desi tinerii timisoreni si-au vazut viata distrusa infundand puscariile sau fiind exmatriculati din facultati, rasplata a fost sa vada cum treizeci de ani mai tarziu, in aceeasi Timisoara, incepeau revoltele care aveau sa duca la prabusirea dictaturii. De Laurentiu Dologa – Ziare.com
 

Tigani alungati


Zeci de TIGANI alungati cu forta de FRANCEZI din Marsilia

autor: FrontPress 29.09.2012
Sătui de lipsa de reacţie a autorităţilor, mai mulţi locuitori ai unui cartier din Marsilia au alungat joi seară mai multe familii de ţigani instalate ilegal în zonă şi le-au incendiat tabăra, relatează TF1.
Poliţiştii au fost chemaţi la faţa locului în jurul orei locale 19, pentru a-i separa pe cei circa 30 de localnici nemulţumiţi şi pe cei aproape 40 de ţigani, care până la urmă au fost nevoiţi să fugă cu mai multe rulote, lăsând în urmă câteva barăci. Acestea au fost incendiate de francezi cu scopul igienizării zonei, care devenise un focar de infecţie şi infracţional. Nimeni nu a fost arestat, pentru că nu au existat violenţe fizice.
Acţiunea a fost premeditată, pentru că locuitorii anunţaseră autorităţile că vor trece la fapte, dacă ţiganii nu vor părăsi împrejurimile cartierului Creneaux. Aceştia erau suspectaţi că ar fi autorii mai multor jafuri. Sursa: FrontPress.ro

Va place aceasta casa ?

http://drrobert-impresiones.blogspot.com /

DECES POST-OPERATOR


Aproape 7 la suta din operatiile din Romania rezulta in DECES post-operator

autor: FrontPress 28.09.2012
Chirurgia europeană are mari probleme. Conform unui amplu studiu medical internaţional apărut, recent, în prestigioasa publicaţie de specialitate The Lancet, rata deceselor post-operatorii este uriaşă, la nivel european, cel puţin dublă faţă de aşteptări, în cazul chirurgiei non-cardiace.
În chirurga cardiacă, considerată cea mai complicată şi cu gradul cel mai mare de risc, rata medie a deceselor postoperatorii, intraspitaliceşti, este de circa 2%. În cazul celorlalte operaţii chirurgicale, ar fi fost de aşteptat ca rata deceselor postoperatorii, intraspitaliceşti, să fie mai mică. Or, dintre cei 46.539 de pacienţi incluşi în studiu, 1.855, adică 4% au murit înainte de externarea din spital.
La studiu au participat 498 de spitale din 28 de state europene. În 6 dintre aceste state, printre care şi România, rata de deces intraspitalicesc este cu mult peste medie. În România, rata de deces este de 6,8%. Ţara noastră este depăşită de patru state, cu rate absolut şocante de deces. Astfel, în Lituania, mai mult de un pacient din cinci (21,5%) moare în spital, după o operaţie – alta decât cea pe cord. Urmează Polonia, cu 17,9% rată de deces, Slovacia – 11,2% şi Croaţia – 7,4%. La polul opus, foarte bine stau Islanda – 1,2% rată de deces, Estonia şi Norvegia – 1,5%, Suedia – 1,8%, Elveţia şi Olanda – 2%.
Situaţia se îmbunătăţeşte sensibil în Slovacia şi Croaţia, dar nu şi în Polonia, Lituania, România şi Irlanda, după ajustarea cu o serie de parametri ce trebuie consideraţi în aprecierea cauzelor decesului şi a speranţei de supravieţuire post-operatorie: vârsta, scorul Societăţii Americane de Anestezie, urgenţa intervenţiei chirurgicale, nivelul intervenţiei (minor, mediu, major), tipul intervenţiei (organul / ţesutul operat), prezenţa cirozei sau a unei boli metastatice.
Studiul indică şi o foarte posibilă cauză generală a acestei situaţii total neaşteptate la nivel european: 1.358 (aproape trei pătrimi) dintre cei 1.855 de pacienţi decedaţi înainte de externarea din spital nu au fost admişi la terapie intensivă după operaţie. Se presupune că, cel puţin unora dintre aceştia, terapia intensivă le-ar fi putut salva viaţa. Decizia de admitere la terapie intensivă aparţine chirugilor.
În cazul României, însă, această cauză poate fi scoasă din discuţie, fiindcă suntem ţara europeană cu cel mai mare procent (16,1%) de admitere la terapie intensivă după o intervenţie chirurgicală. După cum explică şi vicepreşedintele Societăţii Române de Chirurgie Toracică, medicul primar Constantin Dabelea, de la Spitalul clinic de urgenţă „Sfântul Ioan” din Bucureşti, „la noi protocolul este că toată lumea trece prin terapie intensivă, după o operaţie majoră”.
Atunci, care să fie cauzele scorului prost pe care îl primeşte chirurgia românească în acest studiu, care pare să spulbere mitul şcolii româneşti de chirurgie?
În opinia doctorului Dabelea, rezultatele studiului ar putea fi uşor diferite faţă de realitate: „Cred că suntem în media europeană. Mi se pare incredibil un procent ca cel din Lituania, cu 21,5% rată de deces. În plus, la noi nu cred să existe raportări exacte, cu toate acele variabile ce trebuie considerate, la nivelul fiecărui spital. Există diferenţe între un spital de urgenţă, ca Floreasca şi un spital mai mic, unde se fac intervenţii obişnuite, mai puţin complicate. Deci, depinde ce spitale au intrat în studiu. De aceea am unele rezerve. Dar şi aşa este grav, pentru că această medie de 4% este mult peste aşteptări. Este evident că trebuie schimbat ceva, dacă ne raportăm la situaţia din chirurgia cardiacă. Nu se poate admite ca rata deceselor post-operatorii în intervenţiile considerate, pe bună dreptate, mai puţin complexe, să fie mai mare decât în cazul intervenţiilor pe cord. La noi, având în vedere faptul că se poate scoate din discuţie lipsa terapiei intensive, cauzele ratei mari de deces post-operatoriu ar putea fi cele care ţin de organizarea medicinei, controlul infecţiilor post-operatorii, neglijenţa din spital, infrastructura învechită din blocul operator”. De Robert Veress – Jurnalul National

Mica, mica, ca o maimutica....


Prezentare eronata a adevarului


De ce in manualele de astazi continua prezentarea deformata a adevarului despre Eminescu?

autor: Ursu 28.09.2012

DOSARUL EMINESCU
 Eminescu a atras una dintre cele mai complexe manevre de dezinformare si intoxicare specifice domeniului serviciilor speciale. Posteritatea sa a fost deformata si manevrata de toate regimurile politice care s-au succedat in Romania . Restabilirea adevarului despre Eminescu este o datorie de onoare a breslei ziaristilor. Ca multi alti ziaristi, Eminescu a intrat in malaxorul aparatului represiv al politiei politice si a devenit o problema si o afacere de Stat.
Cea mai insemnata parte a activitatii sale a fost dedicata gazetariei si politicii. Din 1876 devine ziarist profesionist – ocupatia sa principala pana la sfarsitul vietii. Debuteaza la Curierul de Iasi apoi, in1877 este redactor la Timpul, din 1880 redactor sef si redactor pe politica pana in 1883. In mod brutal, in iunie 1883, munca sa este intrerupta si este introdus cu forta intr-un ospiciu. Politia, sub comanda Puterii de stat, il transforma astfel pe Eminescu intr-unul dintre primii detinuti politici ai statului modern roman. Oricum, este primul ziarist caruia i se pune calus in gura in aceasta maniera dura. Metoda va fi perfectionata sub comunism.
CONSERVATOR
 Eminescu isi asuma ca pe o profesiune de credinta lupta pentru Romania, amendand atat liberalii cat si conservatorii pentru politica de cedare in interesul marelui capital in chestiuni arzatoare ale timpului. Scria vibrant, scria cu patos dar si cu rigoare, scria cu o forta devastatoare. Maiorescu noteaza – „Eminescu s-a facut simtit de cum a intrat in redactie prin universul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logica si verba“. „Stapan pe limba neaosa“ si cu o „neobisnuita caldura sufleteasca“, Eminescu insufletea dezbaterea publica si totodata izbea necrutator „iresponsabilitatile factorilor politici, afacerismele, demagogia si logoreea paturii superpuse“. Pe scurt, un ziarist de marca, o voce puternica, un spirit radical si incomod. Mihai Eminescu avea o functie publica foarte importanta ca redactor-sef al ziarului Timpul, care era organ oficial al Partidului Conservator. Maiorescu – la organizarea Partidului Conservator – a aratat clar pozitia lui Eminescu: „Cei 10 capi ai lui, si al 11-lea, domnul Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul“.
 DE LA NISTRU PAN’ LA TISA
 Eminescu duce campanii de presa dedicate chestiunii Basarabiei, critica aspru Parlamentul pentru instrainarea Basarabiei, este intransigent atat fata de politica de opresiune tarista (,,o adanca barbarie“) cat si fata de cea a Imperiului Austro-Ungar si, totodata, isi acuza colegii, fruntasii conservatori, ca participa la infiintarea de institutii bancare in scop de specula. Situatia sa la ziar devine critica in 1880, mai ales dupa ce ataca proiectul de program al Partidului Conservator, lansat de Maiorescu, in care acesta pleda pentru subordonarea intereselor Romaniei si sacrifica romanii aflati sub puterea Imperiului Austro-Ungar. Cata vreme guvernele de la Budapesta ii oprima pe romani, ingradind accesul la scoala si Biserica, blocand cultivarea limbii materne – apropierea de Imperiu nu este posibila si nici recomandabila, avertiza jurnalistul.
 LOVIT LA TIMPUL
 Viena insa atrage ca un magnet si conservatorii se cupleaza cu liberalii – ”la ciolan“, cum ar zice azi Ion Cristoiu. P.P Carp, inalt fruntas conservator, devine ambasador al liberalilor la Viena si cere sa i se puna surdina lui Eminescu (intr-o scrisoare catre Titu Maiorescu ii atrage atentia: „si mai potoliti-l pe Eminescu!“). Scarbit, acesta protesteaza: ”Suntem barbati noi sau niste fameni, niste eunuci caraghiosi ai marelui Mogul. Ce suntem, comedianti, saltimbanci de ulita sa ne schimbam opiniile ca camasile si partidul ca cizmele?“ Ca urmare, in noiembrie 1881 Eminescu este inlocuit de la conducerea Timpului, este retrogradat, iar noul redactor-sef il ataca pe Eminescu in chiar ziarul pe care acesta il condusese.
 SOCIETATEA CARPATII – SERVICIUL SECRET ROMAN AL DACIEI MARI
 In 1882, Eminescu participa la fondarea unei organizatii cu caracter conspirativ, inscrisa de fatada ca un ONG de azi – Societatea Carpatii. Societatea isi propunea – conform Statutului, sa sprijine orice,,intreprindere romaneasca“. Se avea insa in vedere situatia romanilor din Imperiul Austro-Ungar. Considerata subversiva de serviciile secrete vieneze, organizatia din care facea parte Eminescu este atent supravegheata. Sunt infiltrati agenti in preajma lui Eminescu, inclusiv in redactie. Manifestarile organizate de „Societatea Carpatii“ ingrijorau in mod deosebit reprezentanta diplomatica a Austro-Ungariei in Romania. ,,Societatea Carpatii“ era un adevarat partid secret de rezerva, cu zeci de mii de membri (peste 20.000), care milita pe fata pentru ruperea Ardealului de Imperiul Austro-Ungar si alipirea la Tara, dar executa si actiuni conspirative.
 URMARIT DE SPIONII AUSTRO-UNGARIEI
 Intr-o nota informativa secreta din 7 iunie 1882, redactata de ministrul plenipotentiar al Austro-Ungariei la Bucuresti, Ernst von Mayr, catre ministrul Casei imperiale si ministrul de Externe din Viena se raporta: „Societatea Carpatii“ a tinut la 4 iunie o sedinta publica, careia i-a precedat o consfatuire secreta. Despre aceasta am primit din sursa sigura (ceea ce inseamna nota unui agent infiltrat in organizatie – n.n.) urmatoarele informatii: subiectul consfatuirii a fost situatia politica.
S-a convenit acolo sa se continue lupta impotriva Monarhiei austro-ungare, dar nu in sensul de a admite existenta unei ,,Romanii iredente“. Membrilor li s-a recomandat cea mai mare precautie. Eminescu, redactorul principal al ziarului „Timpul“, a facut propunerea de a se incredinta studentilor transilvaneni de nationalitate romana, care pentru instruirea lor frecventeaza institutiile de invata-mant de aici, sarcina pe timpul vacantei lor in patrie, sa contribuie la formarea opiniei publice in favoarea unei “Dacii Mari”. Sacareanu, redactorul adjunct de la „Romana libera“, a dat citire mai multor scrisori din Transilvania adresate lui, potrivit carora romanii de acolo ii asteapta cu bratele deschise pe fratii lor“. (Arhivele St. Buc., Colectia xerografii Austria, pach. CCXXVI/1, f.189-192, Haus – Hof – und Staatsarchiv Wien, Informationsburo, I.B.- Akten, K.159)
 TRADATORII
 Un alt un raport confidential catre Kalnoky, ministrul de Externe al Austro- Ungariei, informa despre o alta adunare a ,,Societatii Carpatii“, din care rezulta ca un anume Lachman, redactor la ziarul „Bukarester Tageblatt“ si foarte activ spion austriac, avea ca sarcina urmarirea pas cu pas mai ales a lui Eminescu. |n contextul notei informative se mai numeste un agent din vecinatatea imediata a lui Eminescu, care ar fi putut fi chiar vicepresedintele „Societatii Carpatii“, despre care se scrie negru pe alb ca este nici mai mult nici mai putin decat… spion austriac. (Numele acestuia reapare ulterior in procesul verbal adresat de comisarul Niculescu cu ocazia arestarii lui Eminescu: „informat de d.d. G. Ocasanu si V. Siderescu ca amicul lor d-l Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, ar fi atins de alienatie mintala“).
 NATIONALISTII, URMARITI SI DE RUSI
 Eminescu avea o statura publica impresionanta si era perceput drept un cap al conservatorismului dar si al luptei pentru unitate nationala, coordonata ulterior printr-o intreaga retea de societati studentesti din orase centre universitare din cuprinsul monarhiei Austro-Ungare. S-a creat un fel de «network» care avea ca obiectiv direct lupta pentru unitatea politica a romanilor. Pe langa ,,Societatea Carpatii“, au mai aparut la Budapesta Societatea „Petru Maior“, la Viena „Romania juna“, la Cernauti „Junimea“,„Dacia“, „Bucovina si Moldova“, in Transilvania societatea „Astra“ si, in vechea Romanie, „Liga pentru unitatea culturala a tuturor romanilor in vechea Romanie“, care avea filiale inculsiv la Paris. Toate aceste organizatii se aflau in obiectivul serviciilor secrete ale Rusiei tariste si Austro- Ungariei, fiind intens infiltrate si supravegheate. Colectia arhivelor politice vieneze cuprinde numeroase rapoarte similare cu notele informative care priveau activitatea lui Eminescu, considerat un lider primejdios.
 INCOMODUL EMINESCU
 Baronul von Mayr, ambasadorul Austro-Ungariei la Bucuresti, il insarcinase pe F. Lauchman in acest sens: “Eminescu este in permanenta urmarit de F. Lachman, agent austro-ungar care avea sub observatie miscarea „iridenta“ a ardelenilor din Bucuresti si ale carui rapoarte sunt astazi cunoscute“. O nota informativa a baronului von Mayr denunta articolul lui Eminescu din „Timpul“, privitor la expansiunea catolicismului in Romania. |n 1883, Eminescu realizeaza un tablou al maghiarizarii numelor romanesti in Transilvania si il ridiculizeaza pe regele Carol I pentru lipsa sa de autoritate. Condamna guvernul liberal pentru politica externa si interna, denunta cardasia conservatorilor cu liberalii si devine o povara incomoda pentru toata lumea. Tiradele si intransigenta sa deranjau pe toata lumea. Eventualitatea ca acesta sa devina candva parlamentar – ca multi alti ziaristi, ar fi fost nefasta pentru puterile externe din jurul Romaniei, deoarece ar fi putut genera un curent politic ostil si neconvenabil intereselor acestora.
STIA CA I SE PREGATESTE CEVA
 Eminescu este informat si simte ca i se pregateste ceva. |n 28 iunie 1883 se strange latul. Este luat pe sus de politie si bagat cu forta la ospiciu. Sunt incalcate desigur toate normele legale si i se insceneaza unul dintre cele mai murdare procese de defaimare si lichidare civila, la care au participat inclusiv ,,apropiati“ interesati prin diferite mijloace. Ziua de 28 iunie 1883 este o zi foarte importanta pentru istoria si politica Romaniei nu doar datorita arestarii lui Eminescu. Exact in aceasta zi, Austro-Ungaria a rupt relatiile diplomatice cu statul roman timp de 48 de ore, iar von Bismark i-a trimis o telegrama lui Carol I, prin care Germania ameninta cu razboiul. |n cursul verii, Imperiul Austro-Ungar a executat manevre militare in Ardeal, pentru intimidarea Regatului Romaniei, iar presa maghiara perorase pe tema necesitatii anexarii Valahiei. Imparatul Wilhelm I al Germaniei a transmis de asemenea o scrisoare de amenintari, in care soma Romania sa intre in alianta militara, iar Rusia cerea, de asemenea, satisfactii.
 INTERZIS SI INTERNAT
 Guvernul a desfiintat ,,Societatea Carpatii“ chiar la cererea reprezentantului Austro-Ungariei la Bucuresti, baronul Von Mayr, cel care se ocupa cu spionarea lui Eminescu. Odata cu arestarea si internarea la balamuc a lui Eminescu au fost organizate razii si perchezitii ale sediului „Societatii Carpatii“ au fost devastate sediile unor societati nationale, au fost expulzate persoane aflate pe lista neagra a Vienei si au fost intentate procese ardelenilor. Exact in aceasta zi trebuia de fapt sa se semneze Tratatul secret de alianta dintre Romania si Tripla Alianta, formata din Austro-Ungaria, Germania si Italia. Tratatul insemna aservirea Romaniei Austro-Ungariei in primul rand, ceea ce excludea revendicarea Ardealului. Bucurestiul era dominat de ardeleni, care, ridicau vocea din ce in ce mai puternic pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile romanilor asupriti de unguri. Eminescu era in centrul acestor manifestari. Tratatul urma sa interzica brusc orice proteste pentru eliberarea Ardealului, iar conditia semnarii tratatului era anihilarea revendicarii Ardealului de la Bucuresti.
 SUPRIMAREA INCEPE DE LA 33 DE ANI
 „Directiva de sus“ s-a aplicat la diferite nivele. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele. Asa-zisele ,,interese de stat“ l-au nimicit pe tanarul redactor – potentiala mare figura politica a Romaniei Mari, tocmai in anul cand implinea 33 de ani, varsta jertfei lui Ioan Botezatorul si a lui Iisus. Tratatul a fost semnat pana la urma in septembrie 1883, ceea ce a mutat lupta ardelenilor in Ardeal. Ce urmeaza in anii urmatori este un cosmar – bine regizat, in care rolurile sunt asumate de personajele politice ale vremii. Distrugerea lui Eminescu este deliberata si va duce la moartea sa. Politia i-a sigilat casa, Maiorescu i-a ridicat manuscrisele si toate documentele – cica sa nu fie distruse – depunandu-le la Academie dupa ani buni. Eminescu nu si-a mai vazut niciodata corespondenta, cartile, notele. |n manuscrisele din acei ani, cele care au scapat nedistruse de Maiorescu sunt insemnari derutante, care arata nivelul la care era hotarat sa actioneze Eminescu ca lider al „Societatii Carpatii“. Planurile lui Eminescu vizau contracararea consecintelor unei aliante a Casei Regale din Romania cu lumea germana, proiecte cu adevarat ”subversive“, mergand pana la o rasturnare a lui Carol. Este usor de inteles ca actiunile sale au fost dejucate prin metodologia tipica „masurilor active“ specifice serviciilor secrete de acum dar si de atunci. Nimic nou sub soare pe campul ”operativ“.
 OTRAVIT CU MERCUR
 Se lanseaza zvonul nebuniei inexplicabile, se insista pe activitatea sa poetico-romantica, se inventeaza povestea unei boli venerice. Este apoi otravit lent cu mercur, sub pretextul unui pretins tratament contra sifilisului, este batut in cap cu franghia uda, i se fac bai reci in plina iarna, este umilit si zdrobit in toate felurile imaginabile. Nu mai are unde sa scrie, se resemneaza cu situatia sa de condamnat politic si isi asuma destinul – nu fara insa a lupta pana in ultima clipa. |n 1888, Veronica Micle reuseste sa il aduca pe Eminescu la Bucuresti, unde urmeaza o colaborare anonima la cateva ziare si reviste, iar apoi, la 13 ianuarie 1889, ultimul text ziaristic al lui M. Eminescu: o polemica ce va zgudui guvernul, rupand o coalitie destul de fragila, de altfel, a conservatorilor (care luasera, in fine, puterea) cu liberalii. Repede se afla, insa, ca autorul articolului in chestiune este „bietul Eminescu“. Si tot atat de repede acesta este cautat, gasit si internat din nou la balamuc, in martie 1889. Astfel, Eminescu este scos complet din circuit, iar opera sa politica pusa la index.Defaimarea sa nu a incetat nici astazi, la mai bine de 120 de ani de la uciderea sa. Adevarate campanii continua si azi. I se fac rechizitorii si procese de intentie si denigrat de anti-romani.
EMINESCU NU A FOST NEBUN
 Abia recent s-a dovedit, prin contributia unor specialisti in medicina legala – cum este Vladimir Belis, fost director al Institutului de Medicina Legala, sau cu aportul doctorului Vuia, ca mitul bolilor sale a fost o intoxicare de cea mai joasa speta.
Punand cap la cap toate dovezile stranse ani de zile, Ovidiu Vuia scrie: „Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetator stiintific, autor a peste 100 de lucrari din domeniul patologiei creierului, sunt cat se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues si nu a avut o dementa paralitica“. Lui Eminescu i s-a facut autopsia in ziua de 16 Iunie 1889, existand un raport depus la Academie, nesemnat insa. Creierul sau, dupa autopsie, s-a constatat ca are 1495 de grame, aproape cat al poetului german Schiller. Iar apoi este ,,uitat“ pe fereastra, in soare. Creierul sau era o dovada stanjenitoare a falsitatii teoriei sifilisului – deoarece aceasta boala mananca materia cerebrala. |n manualele de astazi continua prezentarea deformata a adevarului in ce il priveste pe Eminescu. Insa propagarea operatiunii de dezinformare in care cad multi, din necunostinta de cauza, este inceputa de pe vremuri de serviciile secrete al Austro-Ungariei si continuata apoi de dusmanii Romaniei. „Tinta“ Eminescu inca preocupa diferite cancelarii si „grupuscule elitiste“ – in fapt extensii ale unor grupuri de putere care isi perpetueaza misiunea de destructurare a valorilor simbolice ale Romaniei. De pe Basarabia 91