Pussy Riot


Schimb dur de replici MERKEL-PUTIN pe tema Pussy Riot

autor: FrontPress 18.11.2012
Preşedintele rus Vladimir Putin şi cancelarul german Angela Merkel au avut un schimb dur de replici vineri, în cursul unui forum germano-rus, la Moscova, despre cazul celor două tinere din cadrul grupului Pussy Riot încarcerate.
În cursul acestui forum al unor reprezentanţi ai societăţii civile din cele două ţări, Merkel s-a întrebat în faţa preşedintelui rus cu privire la condamnarea celor două membre ale grupului Pussy Riot la doi ani de închisoare pentru o “rugăciune punk” anti-Putin, cântată în februarie într-o catedrală din Moscova.
“Trebuia, oare, ca cele două femei să fie trimise la închisoare? Nu ştiu. Nu ştiu dacă acest lucru s-ar fi întâmplat la fel în Germania” , a declarat Merkel, în contextul în care condamnarea celor două femei, confirmată în apel în octombrie, când a treia a fost eliberată, a suscitat critici dure în Occident.
Vizibil iritat de remarcile cancelarului, Putin a declarat că Pussy Riot sunt “antisemite” şi a apreciat că nu este posibil să fie “susţinute”.
Se pare că Putin se referă la o acţiune din 2008 a grupului contestatar şi pentru libertate Voina, din care tinerele făceau parte la vremea respectivă, care a regizat un spectacol despre spânzurarea unor homosexuali, evrei şi imigranţi, într-un supermarket, aparent cu scopul de a provoca.
Ministrul german de Externe Guido Westerwelle s-a pronunţat luni pentru un “dialog critic deschis” cu Moscova, iar deputaţi conservatori şi liberali, la putere în Germania, au îndemnat anterior Guvernul Merkel, într-o moţiune dezbătută în Parlament, la Berlin, să se angajaze în favoarea unei sporiri a democratizării în Rusia.
Merkel este însoţită de opt miniştri şi aproximativ zece patroni de întreprinderi care au participat la consultări ruso-germane la Kremlin, dominate de probleme economice, Germania fiind al doilea cel mai important partener comercial al Rusiei, după China.
Un oficial din cadrul companiei ruse de căi ferate a declarat pentru AFP că un contract privind achiziţionarea a aproximativ 700 de locomotive de la gigantul german Siemens urmează să fie semnat vineri.
Criticile germane la adresa Rusiei s-au multiplicat înaintea vizitei lui Merkel, deputaţi germani declarându-se “deosebit” de îngrijoraţi de măsuri recente adoptate împotriva unor opzanţi ai regimului rus, într-o moţiune dezbătută în Bundestag.
Moscova a fost iritată de critici formulate de către însărcinatul misiunii pentru Rusia din cadrul Guvernului german, Andreas Schockenhoff, care a participat la pregătirea acestei moţiuni.
Un semn al tensiunilor între cele două ţări este faptul că lui Schockenhoff i-a fost interzis accesul în Camera inferioară a Parlamentului rus (Duma de Stat). Astfel, oficial german nu s-a putut întâlni cu niciun oficial din cadrul Ministerului rus de Externe, potrivit biroului său, cu sediul la Berlin.
Kremlinul a depus eforturi în vederea minimizării unor critici cu privire la probleme referitoare la libertăţi. Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a pus aceste critici pe seama alegerilor legislative prevăzute anul viitor în Germania.
Miza schimburilor comerciale ruso-germane, care ating suma de 87 de miliarde de dolari, constituie o “plasă de siguranţă” pentru relaţiile dintre cele două ţări, a apreciat Peskov.
“Cu o bază atât de solidă, putem fi liniştiţi” în privinţa relaţiilor între Moscova şi Berlin, a subliniat el.
Putin, un vorbitor de germană şi fost agent KGB în Germania de Est, şi-a rezervat la Berlin prima vizită întreprinsă într-o ţară occidentală, la 1 iunie, imediat ce a revenit la Kremlin, după ce anterior a deţinut două mandate de preşedinte în perioada 2000-2008 şi unul de premier, de patru ani. De pe Mediafax
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu