Referendum in Anglia


Premierul britanic a anuntat un referendum legat de iesirea tarii din UE

autor: FrontPress 23.01.2013
EU UKPremierul conservator David Cameron a susţinut miercuri un discurs în care a anunţat organizarea unui referendum, la orizontul anului 2017, asupra menţinerii sau nu a Marii Britanii în cadrul UE, relatează AFP. Acest discurs a fost mult așteptat de euroscepticii din propriul partid și de o însemnată parte a populației, care vede în autoritarismul birocratic de la Bruxelles un pericol la adresa suveranității naționale.
“După ce vom negocia un nou acord, vom oferi britanicilor un referendum cu o alegere foarte simplă: rămânem în cadrul UE pe această nouă bază sau ieşim complet. Va fi un referendum pe tema apartenenţei sau nu la UE“, a anunțat şeful Guvernului din Londra. Această consultare populară va avea loc cel mai probabil în prima jumătate a legislaturii care va începe în 2015.
“A venit vremea ca britanicii să îşi spună cuvântul. Dacă părăsim Uniunea Europeană, va fi o cale doar dus, fără întors. Va fi o opţiune între a părăsi UE sau a face parte dintr-una în care Marea Mritanie se va afla în avangarda unei acţiuni colective în materie de politică externă şi comerţ şi în care vom lăsa, cu hotărâre, uşa deschisă unor noi membri”, a continuat David Cameron, care a adăugat că “dezamăgirea actuală a opiniei publice (faţă de UE) se află la apogeu”.
Referindu-se la moneda unică, premierul a mai declarat că Marea Britanie nu va trece la Euro în detrimentul Lirei Sterline. Deasemenea, acesta a insistat și asupra importanței suveranității țării. “Parlamentele naționale trebuie să rămână adevărata sursă de legitimitate democratică”, o aluzie la hegemonia structurilor europene asupra statelor membre.
Tonul eurosceptic a fost însă un pic domolit, politicianul britanic ținând să precizeze că nu se consideră un “izolaționist”: “Nu am vrut niciodată să rupem legăturile şi să ne retragem din lume: nu sunt un izolaţionist. Vreau un acord mai bun pentru Mrea Britanie, dar nu numai. Vreau de asemenea un acord mai bun pentru Europa”.
Una dintre primele reacții la discursul lui David Cameron a venit din partea europarlamentarului Nigel Farage, liderul formațiunii eurosceptice Partidul Independenței Marii Britanii (UKIP). Acesta consideră că poporul ar trebui consultat imediat în privința apartenenței la UE. “Dacă este un simplu referendum ‘In/Out’ (Înăuntru/Afară), am putea să îl avem până în alegerile generale. Dacă ar fi promis asta, aș fi aplaudat“, a declarat Nigel Farage. Sursa: FrontPress.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu