Nationalistii riomani singuri

Sovinii UNGURI continua ofensiva relatiilor externe. Nationalistii ROMANI tot mai singuri (FOTO)

autor: FrontPress 18.10.2013

0La începutul lunii octombrie aripa de tineret a partidului radical Jobbik a organizat în oraşul Tata din Ungaria o conferinţă naţionalistă cu participare internaţională. La discuţiile ideologice şi organizatorice au participat reprezrentanţii unor organizaţii similare din Polonia, Franţa, Marea Britanie, Italia, Rusia şi Spania. Evenimentul a fost încă o victorie a ungurilor în ofensiva lor de coagulare a unui pol naţionalist radical european în jurul Jobbik, care este în plină ascensiune, fiind al treilea partid ca mărime din ţară. Pe de altă parte, naţionaliştii români pierd aliat după aliat în lumea mişcărilor identitare europene, majoritatea acceptând tacit de dragul relaţiilor cu partenerii din Ungaria poziţiile revizioniste ale acestora cu privire teritoriile revendicate din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş.
La evenimentul din Tata a participat şi Vona Gabor, liderul la nivel naţional al Jobbik, dar şi simpatizanţi din România, în special din unele zone din Ardeal, unde ungurii repreznită o pondere importantă din populaţie.
În discursul său rostit în faţa unei audienţe de circa 200 de persoane, Vona Gabor a vorbit despre căutarea unei căi alternative pentru Europa, în vederea alegerilor europarlamentare din 2014.
Invitaţilor străini li s-au mai prezentat materiale despre diaspora maghiară din afara graniţelor şi despre “nedreptatea de la Trianon”, aluzie la tratatul care a consfinţit destrămarea Ungariei Mari după Primul Război Mondial şi implicit unirea provinciilor vestice româneşti cu ţara mamă.
Alianţa Tinerilor de Dreapta – Mişcarea pentru o Ungarie mai bună (Jobbik) a obţinut 17 la sută din voturi în urma alegerilor generale din 2010 şi un număr de 45 de parlamentari. La nivel european partidul are legături strânse cu mai multe formaţiuni naţionaliste importante. După alegerile europarlamentare din 2009, Jobbik a obţinut aproape 15 procente din totalul voturilor exprimate, revenindu-i 3 locuri în Parlamentul European.Sursa: FrontPress.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu