Comemorare

Nationalistii unguri au comemorat rezistenta germano-maghiara contra invaziei sovieto-romane (FOTO+VIDEO)

autor: FrontPress 10.02.2014

1Sute de naţionalişti maghiari de la mai multe formaţiuni radicale au organizat sâmbătă o demonstrație comemorativă în Budapesta, în memoria celor care au căzut în 11 februarie 1945, aproape de sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, în încercarea de a opri ocuparea capitalei Ungariei de către Armata Roșie și soldații români, care au întors armele împotriva foștilor aliați cu un an înainte, în data de 23 august 1944
Circa 1.000 de militanți au marcat luptele de acum 69 de ani, majoritatea fiind tineri din diverse grupări naţionaliste. În discursurile rostite la demonstrația de sâmbătă, intutulată simbolic “Ziua Onoarei”, vorbitorii au omagiat eroismul înaintașilor. Acţiunea s-a încheiat la fel ca în anii precedenţi cu o slujbă religioasă pentru odihna sufletelor soldaţilor unguri şi germani care au luptat pentru apărarea Budapestei de invazia comunistă.
Printre participanți s-au numărat și câteva delegații străine, printre care filialele din Bulgaria şi Olanda ale organizaţiei internaţionale Sânge şi Onoare.
Iniţial autorităţile au interzis manifestaţia, organizatorii obţinând însă pe ultima sută de metri o decizie judecătorească care le garanta dreptul la liberă exprimare.
A existat şi o contra-demonstraţie “antifascistă”, dar nu au avut loc inceidente, poliţia ţinând la distanţă cele două tabere.
În urmă cu 69 de ani, soldații unguri și germani, depăşiţi numeric, s-au retras în Castelul Buda pentru a se regrupa și pentru a încerca să străpungă asediul sovieto-român. Marea majoritate a acestora au fost ucişi, răniţi sau au căzut prizonieri. La două zile de la una din cele mai sângeroase bătălii ale conflagraţiei mondiale, capitala Ungariei a fost ocupată de Armata Roşie şi de aliaţii români. Prima comemorare a celebrei bătălii a fost organizată în Budapesta în anul 1997, evenimentul devenind deja tradițional. Sursa: FrontPress.ro
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu